Mijlocașul Alex Scott (Bournemouth) s-a retras din lotul echipei de fotbal a Angliei care urmează să înfrunte Cehia, marți, în Liga Națiunilor, din cauza unei accidentări la coapsă care îl va ține departe de teren între 6 și 8 săptămâni, scrie BBC.
Scott a avut o prestație excelentă la primul său meci ca titular, în care Anglia a învins Croația cu 7-0 în Liga Națiunilor, sâmbătă, la Rijeka. El a resimțit o problemă înainte de meci, dar a jucat 70 de minute, alături de Elliot Anderson, înainte de a fi înlocuit.
Bournemouth urmează să dispute nouă meciuri în perioada 10 octombrie - 8 noiembrie, perioadă în care nu-l va putea folosi pe Scott.
Pe lângă meciurile din Premier League, ''cireșele'' vor juca miercurea sau joia timp de patru săptămâni consecutive, urmând să întâlnească Sturm Graz, AC Milan și Sparta Praga în Europa League, precum și Aston Villa în turul al patrulea al Cupei Ligii engleze.
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Scott după meciul cu Croația: ''Prima dată titular și ce început, ce prestație. Este extrem de sigur pe minge, iar capacitatea sa de a lua decizii este la cel mai înalt nivel. Joacă cu multă încredere. Este foarte activ, foarte sigur pe el. Efortul depus fără minge...Este un jucător complet. Ne-a oferit multă mobilitate, varietate și un volum mare de muncă la mijlocul terenului''.
Scott a debutat pentru Anglia într-o victorie cu 2-0 împotriva Cehiei, la Praga, marțea trecută, înainte de a bifa prima sa prezență ca titular patru zile mai târziu.
El se alătură atacantului francez Eli Junior Kroupi pe lista accidentaților de la Bournemouth, jucătorul de 20 de ani fiind în continuare indisponibil după ce a suferit o accidentare la picior în perioada de pregătire.
''Cireșele'' ocupă locul 17 în Premier League și nu au nicio victorie după cinci etape, înregistrând trei egaluri și două înfrângeri.
Echipa antrenată de Marco Rose a învins-o pe Lincoln City în Cupa Ligii și s-a impus cu 2-1 în deplasare, împotriva echipei Real Sociedad, la debutul în Europa League.
Bournemouth joacă sâmbătă în Premier League, în deplasare împotriva lui Chelsea, urmând să înfrunte apoi Sunderland, Manchester United, Leeds și Ipswich înaintea fereastrei internaționale din noiembrie. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Internaționalul englez Alex Scott, accidentat, ratează meciul cu Cehia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Jiri Lehecka și Carlos Alcaraz vor juca finala la Tokyo (ATP)
Finala turneului de tenis ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, îi va opune pe cehul Jiri Lehecka și pe spaniolul Carlos Alcaraz, după victoriile obținute, luni, în semifinale. Lehecka s-a impus în două seturi în fața monegascului Valentin Vacherot, al optulea favorit, cu 6-4, 6-2, după ce
Fotbal: Jurgen Klopp lucrează la reconstrucția naționalei Germaniei, însă rezultatele se lasă așteptate
Selecționerul Jurgen Klopp a părăsit, duminică, stadionul din Salonic înțelegând că o singură victorie în cele patru meciuri de când a preluat naționala de fotbal a Germaniei este greu de gestionat pe fondul eforiei numirii sale pe banca tehnică, dar a subliniat că a fost înregistrat un progres după campania dezamăgitoare de la Cupa Mond
Tenis: Carlos Alcaraz, primul finalist la Tokyo (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat luni în finala turneului ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, după ce l-a învins compatriotul său Jaume Munar (nr. 64 mondial) cu 5-7, 6-3, 6-1, după 2 ore și 31 de minute, scrie AFP. Alcaraz, deținătorul titlului, va juca în fi
Fotbal feminin: FC Barcelona a zdrobit-o pe Real Madrid cu 7-0 în liga spaniolă
FC Barcelona a câștigat El Clasico din fotbalul feminin spaniol, dispunând cu un neverosimil 7-0 de rivala Real Madrid, patru dintre golurile catalanelor fiind reușite de Claudia Pina, în fața unui public record de 40.533 de spectatori în Liga F, relatează Associated Press. Pina a reușit să marcheze toate cele patru gol
Fotbal: Selecționerul Canadei cere sancțiuni drastice contra lui Manchester City
Selecționerul naționalei de fotbal a Canadei, Jesse Marsch, a cerut ca Manchester City să fie sancționat drastic pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League, afirmând că experiența sa ca antrenor adversar al clubului englez l-a convins că existau nereguli în modul de operare al acestuia, scrie Reuters. Clubul Ma
Jocurile Asiatice de la Aichi-Nagoya s-au încheiat cu noi recorduri și pe fondul criticilor privind problemele organizatorice
Jocurile Asiei de la Aichi-Nagoya (Japonia) s-au încheiat duminică, punând capăt astfel celor 16 zile de concurs marcate de doborârea unor noi recorduri, dar, totodată, și de impedimente logistice și critici privind organizarea, relatează Xinhua. Peste 17.000 de sportivi și oficiali din 45 de țări și regiuni au luat parte la
Fotbal: Xavi, mulțumit de modul în care Olanda s-a prezentat în Liga Națiunilor
Selecționerul Olandei, Xavi Hernandez, a declarat că este mulțumit de primele sale patru meciuri din Liga Națiunilor la fotbal și că ''lucrează pentru a transforma echipa într-o familie care luptă unii pentru alții'', scrie Reuters. Olanda, care a învins duminică Serbia cu 2-1, este lider în Grupa A2 cu 8 punc
Hochei: NHL - Anaheim Ducks a câștigat după prelungiri cu Florida Panthers
Anaheim Ducks a învins-o pe Florida Panthers cu scorul de 3-2, după prelungiri, duminică, în California, într-un meci din liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Mikael Granlund a marcat, în superioritate numerică (power-play), golul care a adus echipei prima victorie pe propriul patinoar din acest









