FC Barcelona a câștigat El Clasico din fotbalul feminin spaniol, dispunând cu un neverosimil 7-0 de rivala Real Madrid, patru dintre golurile catalanelor fiind reușite de Claudia Pina, în fața unui public record de 40.533 de spectatori în Liga F, relatează Associated Press.

Pina a reușit să marcheze toate cele patru goluri ale sale înainte de pauza meciului găzduit de stadionul Camp Nou, celelalte goluri ale partidei fiind marcate de Caroline Graham Hansen, Ewa Pajor și Sydney Schertenleib.

FC Barcelona a câștigat 25 din cele 26 de partide cu rivala Real Madrid. Echipa feminină a clubului Real Madrid a început să participe în competiții în anul 2020.

Pina a devenit prima jucătoare a Barcelonei care a marcat patru goluri într-un meci împotriva rivalei Real Madrid.

Meciul dintre Atletico Madrid și FC Barcelona de pe Stadionul Metropolitano din 2019, înaintea primului sezon din Liga F, s-a desfășurat în fața unei mulțimi de 60.739 de spectatori. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)