Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, consideră că victoria zdrobitoare cu 7-0 în fața Croației poate ajuta la vindecarea rănilor lăsate de Cupa Mondială, informează DPA.

Echipa lui Tuchel și-a spulberat adversarii în confruntarea din Liga Națiunilor de la Rijeka, un cvartet ofensiv de neoprit, format din Harry Kane, Jude Bellingham, Bukayo Saka și Anthony Gordon, făcând legea pe teren. A fost genul de prestație ofensivă pe care suporterii Angliei și-o doreau cu ardoare în vară, durerea înfrângerii din semifinala cu Argentina fiind încă vie.

Însă Tuchel a afirmat că modul în care a decurs jocul poate indica un viitor mai luminos: 'Aceasta este singura cale de a merge înainte, chiar dacă încă simți durere. Trebuie să joci cu durerea dacă încă simți dezamăgirea, trebuie să joci cu ea, aceasta este natura sportului. Nu a fost un cantonament ușor la început, după acest turneu lung, din mai multe motive. Dar chiar de la început, prima ședință de pregătire de marți, perioada premergătoare meciului cu Spania, unde am avut o prestație excelentă, deși rezultatul a fost nefavorabil, apoi reacția după acel rezultat în Cehia și, acum, pregătirea de aici... Concentrarea din timpul ședințelor, transpunerea celor discutate pe teren și a pune totul în practică în condițiile date din Croația, pentru a câștiga printr-o prestație dominantă, iată calea de urmat.'

'Am spus de multe ori: vom rămâne mereu cu o cicatrice, vom simți mereu durere și dezamăgire. Așa stau lucrurile, dar acesta este modul de a merge mai departe. Am făcut unele ajustări după Cupa Mondială și am jucat în același fel în toate cele trei meciuri. Progresăm la acest capitol, iar echipa a îmbrățișat această abordare, acesta este cel mai important lucru', a adăugat germanul.

Anglia a fost de neoprit, administrând Croației cea mai drastică înfrângere din istoria sa, după o o prestație descrisă de Tuchel drept 'completă'.

Bellingham a fost cel mai bun jucător al partidei, oferind o nouă prestație de virtuoz, iar Tuchel a recunoscut: 'În acest moment, pare că (a trecut la un alt nivel), iar de asta ai mereu nevoie.'

'Nivelul arătat săptămâna trecută nu este niciodată suficient pentru săptămâna următoare, aceasta este pur și simplu natura fotbalului. Nu poți sta niciodată pe loc. (...) Trebuie să tinzi spre următorul nivel, altfel celelalte echipe te vor ajunge din urmă. De aceea este întotdeauna necesar să treci la următorul nivel', a spus antrenorul.

'A fost o victorie fantastică, iar evoluția a fost la cel mai înalt nivel, din primul până în ultimul minut. Dorința de a recupera mingea a fost la cel mai înalt nivel. Sunt foarte mulțumit de atitudine. Nu am dat dovadă de aroganță nicio clipă, am rămas mereu modești. A fost o prestație completă, pe durata celor 90 de minute', a adăugat el.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)