Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, numărul 59 mondial, s-a calificat joi în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut de australianca de origine rusă Daria Kasatkina (87 WTA) la capătul unui meci-maraton, 4-6, 7-6 (9/7), 6-4, informează EFE.

Badosa s-a impus după ce a revenit de la scorul de 2-5 în tie-break-ul setului secund și de la 1-4 în setul decisiv. Meciul a durat două ore și 41 de minute pe terenul cu suprafață dură 'Lotus' de la Centrul Național de Tenis din Beijing, într-o zi însorită și cu temperaturi ridicate. Partida a fost marcată de schimbări constante de situație, incluzând șaisprezece break-uri, câte opt pentru fiecare jucătoare.

Badosa o va înfrunta în runda următoare pe letona Jelena Ostapenko, locul 32 mondial, cap de serie numărul 24.

Rezultate consemnate joi în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Beijing:
Alina Cearaeva (Armenia) - Iulia Starodubțeva (Ucraina) 5-7, 7-5, 6-2
Sonay Kartal (Marea Britanie) - Andrea Lazaro (Spania) 6-2, 6-3
Kimberly Birrell (Australia) - Aoi Ito (Japonia) 6-1, 6-1
Zheng Qinwen (China) - Shi Han (China) 7-6 (8/6), 4-6, 6-2
Anastasia Zaharova (Rusia) - Shao Yushan (China) 6-0, 6-2
Ashlyn Krueger (SUA) - Sofia Kenin (SUA) 6-3, 6-3
Storm Hunter (Australia) - Lin Yu Jun (China) 6-2, 6-1
Katerina Siniakova (Cehia) - Magda Linette (Polonia) 6-4, 6-3
Maria Camila Osorio (Columbia) - Lanlana Tararudee (THA) 6-3, 6-3
Sun Xinran (China) - Eva Lys (Germania) 6-1, 3-0 (abandon)
Paula Badosa (Spania) - Daria Kasatkina (Australia) 4-6, 7-6 (9/7), 6-4
Katie Volynets (SUA) - Robin Montgomery (SUA) 7-5, 7-5
Harriet Dart (Marea Britanie) - Qu Yihan (China) 6-2, 6-7 (5/7), 7-5
Kamila Rahimova (Uzbekistan) - Marina Bassols (Spania) 6-4, 7-6 (7/2)
Zhu Lin (China) - Alycia Parks (SUA) 6-4, 6-2
Xinyu Gao (China) - Panna Udvardy (Ungaria) 6-2, 6-3
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguț, editor online: Simona Aruştei)