Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, și președintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA, forul fotbalistic mondial, și au propus ca, în perioada 2027-2030, să fie pusă la dispoziția fiecăreia dintre cele 211 asociații membre o sumă de cel puțin 10 milioane de dolari, potrivit unei scrisori consultate vineri de Reuters.

Propunerea s-ar ridica la aproximativ 2,1 miliarde de dolari și s-ar adăuga finanțării deja alocate în cadrul programului FIFA Forward, au precizat în scrisoarea adresată președintelui Gianni Infantino cei doi șefi ai forurilor fotbalistice regionale, care dețin și funcția de vicepreședinte al FIFA.

FIFA a fost contactată pentru comentarii.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Adrian Dădârlat)