Un eurodeputat ungar a ridicat problema criblurii contaminate cu azbest, importată din Austria și utilizată în vestul Ungariei, în timpul unei dezbateri din Parlamentul European privind substanțele chimice toxice, relatează vineri MTI.

Andras Kulja, eurodeputat din partea partidului de guvernământ Tisza, a precizat în discursul său că au fost identificate peste 300 de locații în vestul Ungariei unde drumuri și spații publice au fost acoperite cu materialul contaminat cu azbest provenit din Austria, potrivit unui comunicat al grupului său din PE.

'Acest material cancerigen a fost așternut în locuri unde familii ungare își desfășoară viața de zi cu zi, unde copiii se joacă', a subliniat eurodeputatul.

Kulja, care este medic de profesie, a atras atenția asupra riscurilor grave pentru sănătate asociate expunerii la azbest, care poate provoca boli agresive, precum cancerul pulmonar și mezoteliomul, chiar și după câteva decenii.

El a solicitat remedierea lacunelor din reglementările Uniunii Europene și din cele naționale, pentru a împiedica firmele să prioritizeze profitul în detrimentul sănătății publice.

'Exemplul actual demonstrează că există încă lacune legislative ce trebuie soluționate atât la nivelul UE, cât și la nivel național, întrucât sănătatea umană nu poate fi un subiect negociabil', a insistat Kulja. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)