Federația internațională de fotbal (FIFA) a emis un comunicat în care îi ia apărarea președintelui său, Gianni Infantino, și a avertizat că nu va permite nicio mișcare externă sau extralegală de schimbare a președinției organizației în afara mecanismelor stabilite în statutele sale, informează EFE.
Această luare de poziție fermă vine pe fondul presiunilor cu care se confruntă oficialul elvețiano-italian, în vârstă de 56 de ani, înaintea alegerilor prezidențiale programate pentru 2027.
Într-un comunicat atribuit purtătorului său de cuvânt, FIFA a afirmat că există un 'efort concertat și continuu' de a slăbi poziția lui Infantino.
Textul precizează că actualul președinte al forului fotbalistic mondial a fost ales democratic pe 26 februarie 2016 de către cele 211 asociații membre și subliniază că acesta continuă să își îndeplinească mandatul pentru care a fost ales.
'FIFA nu va sprijini, facilita sau tolera niciun proces legat de alegerea președintelui FIFA care este incompatibil cu Statutele FIFA, procedurile democratice și cadrul de guvernanță stabilit', subliniază comunicatul.
Tensiunile dintre Infantino și unele confederații au escaladat în ultimele zile, în urma publicării detaliilor despre un plan al FIFA de privatizare a unei părți din managementul Cupei Mondiale.
Forul fotbalistic mondial a anunțat propunerea sa de a vinde 20% din FIFA Forward Enterprise (FFE), o nouă filială destinată să gestioneze operațiunile comerciale și evenimentele organizației, cum ar fi Cupa Mondială.
Opoziția, condusă de Uniunea asociațiilor europene de fotbal (UEFA) și alte sectoare, a crescut într-o asemenea măsură încât conducerea și continuarea mandatului actualului președinte au fost puse sub semnul întrebării, în ciuda intenției declarate a lui Infantino de retrage proiectul respectiv, care ar fi deschis ușa investițiilor private către unele dintre drepturile comerciale ale FIFA.
UEFA a subliniat că și-a pierdut încrederea în actualul executiv al FIFA și cere garanții că inițiative precum FFE nu vor mai fi luate în considerare.
În schimb, Confederația sud-americană de fotbal (CONMEBOL) s-a pronunțat în favoarea proceselor stabilite de FIFA și da gestiunii actualului președinte, în timp ce Confederația africană de fotbal (CAF) și-a exprimat deja sprijinul pentru candidatura sa la alegerile din 2027.
Cele 54 de asociații membre ale CAF reprezintă mai mult de un sfert din cei 211 membri ai FIFA.
'Responsabilitatea FIFA este față de cele 211 asociații membre ale sale și față de fotbalul din întreaga lume. Nu vom permite ca nimic să ne distragă sau să ne abate de la obiectivul nostru de a consolida organizația, de a obține rezultate pentru asociațiile noastre membre și de a continua munca de a face fotbalul cu adevărat global', se mai arată în comunicatul FIFA.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Fotbal: FIFA răspunde criticilor lui Infantino și își apără cu fermitate cadrul legal

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei masculin: Polonia s-a calificat în semifinalele Campionatului European
Selecționata Poloniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, după ce a învins Germania cu scorul de 3-0 (25-23, 25-17, 25-17), marți, la Sofia, relatează AFP. Polonia, campioana en titre a Europei, și-a confirmat statutul de f
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Naționala României a fost învinsă de Franța, campioana olimpică en titre, cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19), marți, la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Franța s-a impus fără drept de apel, după o oră și 14 minute, în fața a 2
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Antrenorul Mikel Arteta și-a asigurat viitorul la echipa de fotbal Arsenal, convenind asupra unui nou contract cu campioana din Premier League, scrie BBC. Prelungirea mandatului lui Arteta în funcția de antrenor principal al 'tunarilor', al cărui termen expira la sfârșitul sezonului, a fost considerată o simplă formalitate.









