Fostul mare jucător Zinedine Zidane, numit marți la conducerea echipei naționale de fotbal a Franței, după ani de așteptare, a declarat că va avea o abordare diferită față de cea a predecesorului său, Didier Deschamps, relatează cotidianul L'Equipe.
''Parcursul și stilul de joc al echipei Franței au fost magnifice. Am fost acolo personal și m-am simțit excelent, la fel ca ceilalți suporteri. Nu am nimic de reproșat modului în care au decurs lucrurile. Dar, sincer, noi vom aborda lucrurile diferit. DD este DD (Didier Deschamps, n.r.). Voi încerca să fac ceea ce știu să fac. Cu toate acestea, nu urmăresc o ruptură de trecut. Îmi doresc să păstrez continuitatea, astfel încât echipa Franței să continue să câștige'', a spus Zidane.
''Cunosc această echipă încă din copilărie. Am început la grupele de juniori și am parcurs toate etapele până la echipa mare, culmea carierei. Singurul lucru care mă motivează este șansa de a lucra pentru această echipă și de a o ajuta să continue să câștige'', a adăugat el.
Noul selecționer al Franței s-a referit și la primele sale meciuri, cele din Liga Națiunilor cu Turcia, Belgia și Italia: ''Mi-am notat mental cele patru meciuri care urmează. Partida cu Italia este specială pentru că am jucat acolo, cunosc oamenii, vorbesc italiană, toate aceste lucruri. Lucrez la pregătirea acestor meciuri de ceva vreme. Echipa mea tehnică de bază este deja formată. Este practic aceeași echipă pe care am avut-o la Real Madrid, poate cu două sau trei completări. Tind să fiu loial, iar oamenii implicați au fost și ei loiali. Va fi similar cu ceea ce am făcut la Real Madrid. Echipa națională a Franței este următorul pas pentru mine''.
''Spania este o echipă redutabilă, dar nu aceasta este prioritatea mea. Nu va fi singura provocare. Prioritatea mea este Turcia, pentru primul meci. Voi avea la dispoziție trei săptămâni cu jucătorii în septembrie, e fantastic, aproape fără precedent pentru pregătirea echipei'', a subliniat Zidane.
''Întotdeauna am privit această echipă ca un suporter, dar și ca un antrenor', a spus Zidane. 'De aceea nu am acceptat nicio ofertă de la un club. Încă de a doua zi după decizia lui Deschamps, de la începutul anului 2025, am fost motivat de dorința de a-i lua locul. Înțelegerea s-a concretizat imediat ce m-am întâlnit cu președintele'', a menționat fostul antrenor al lui Real Madrid.
''Am așteptat această zi în ultimii patru sau cinci ani. Sunt foarte entuziasmat și fericit în legătură cu această numire, deși, în același timp, unii oameni trec printr-o situație complicată. Nu am vorbit cu Kylian (Mbappe). Cel mai important lucru pentru el este să se odihnească după acest sezon lung. Vom avea ocazia să discutăm cu el și cu ceilalți jucători în septembrie'', a conchis Zidane.
Zidane a abordat și alte subiecte, cu legătură mai mică sau mai mare cu echipa națională.
''Referitor la rasism, s-ar putea să nu putem schimba lucrurile când vine vorba de acest flagel. Trăim într-o țară frumoasă, cu toată această diversitate. Am crescut într-un cartier în care era loc pentru toată lumea. Aceasta este viața pe care o duc: capacitatea de a stabili o legătură cu oricine. Trebuie să luptăm împotriva rasismului. Asta încercăm să facem'', a comentat Zidane.
''Referitor la sponsor, pot să afirm că Adidas nu va interfera cu echipa națională a Franței. Nu voi renunța la sponsorul pe care îl am de 30 de ani'', a explicat Zidane, în timp ce președintele FFF a precizat că acesta va fi liber să-și aleagă propriile ghete, însă restul echipamentului va fi marca Nike.
Președintele FFF, Philippe Diallo, a mărturisit că își dorește ca fostul selecționer, Didier Deschamps, să continue să lucreze în cadrul federației: ''I-am propus lui Didier să vină la Federație imediat după Cupa Mondială, dar nu s-a concretizat'. 'Voi lua legătura cu el pentru a vedea când este pregătit pentru acest omagiu'', a adăugat Zidane.
Fostul mare jucător Zinedine Zidane a fost numit în funcția de selecționer al echipei naționale a Franței, a anunțat, marți, Federația Franceză de Fotbal (FFF), citată de AFP.
Fostul conducător de joc, campion mondial cu ''Les Bleus'' în 1998, îi succede fostului său coechipier Didier Deschamps, care era selecționer din 2012 și și-a încheiat mandatul odată cu clasarea pe locul al patrulea la Cupa Mondială 2026, după titlul mondial cucerit în 2018 și finala din 2022.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: ''Vom face lucrurile altfel'', a declarat Zidane după numirea în funcția de selecționer al Franței

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto - F1: Audi confirmă că Gabriel Bortoleto și Nico Hulkenberg vor fi piloții echipei și în 2027
Mattia Binotto, șeful italian al echipei Audi de Formula 1, a confirmat vineri, la Baku, că pilotul brazilian Gabriel Bortoleto și germanul Nico Hulkenberg vor rămâne în cadrul echipei germane pentru sezonul 2027, scrie AFP. Deși acest lucru nu a fost niciodată pus la îndoială, nu fusese încă anunțat oficial de către echipa germană, car
Tenis: Carlos Alcaraz, împotriva meciurilor de la turneele de Mare Șlem care se prelungesc târziu în noapte
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (numărul 3 mondial) a cerut să se pună capăt meciurilor care se prelungesc până târziu în noapte la turneele de Mare Șlem, la doar câteva săptămâni după eliminarea sa de la US Open în fața americanului Ben Shelton, partidă care s-a încheiat la ora locala 03:33 dimineața, scrie AFP.
Fotbal: Selecționerul Braziliei, Carlo Ancelotti, vrea să descopere o nouă generație de jucători
Selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, a declarat joi că mizează pe viitoarele meciuri amicale, împotriva Australiei și Indiei, pentru a contura 'o nouă generație', în urma eliminării timpurii a echipei de la Cupa Mondială din 2026, scrie AFP. Brazilia, aflată în plin proces de reconstrucție după el
Box: Tyson Fury și Anthony Joshua se vor înfrunta într-un meci epic, pe 11 decembrie, la Cardiff
Mult așteptata confruntare dintre boxerii britanici de categoria grea Tyson Fury și Anthony Joshua va avea loc pe 11 decembrie, la Cardiff, a anunțat joi promotorul evenimentului, scrie AFP. Deși zvonurile indicau New York-ul sau Londra drept posibile gazde ale acestui duel al 'giganților', între doi foști campioni mondiali, aleg
Fotbal: Harry Kane (Bayern Munchen) ia în calcul o mutare în fotbalul american în viitor și în Major League Soccer
Atacantul Harry Kane a declarat, miercuri, că ia în considerare o viitoare mutare în Liga națională de fotbal american, cu un potențial contract în liga profesionistă nord-americană de fotbal (Major League Soccer), care să-l ajute să facă tranziția, transmite Reuters. Kane și-a exprimat anterior interesul de a urma o carieră
Fotbal: Gianni Infantino vrea o cultură a dialogului la FIFA înaintea eventualelor planuri de reformă
Președintele FIFA, Gianni Infantino, vrea dezbateri deschise despre posibilele reforme în forul mondial al fotbalului, a scris el joi pe rețeaua de socializare Instagram, apreciind că este nevoie de o cultură a dialogului, de a asculta pe fiecare și de a respecta opinia fiecăruia, transmite DPA. Infantino a fost sub presiune în ultimele săptăm&acir
Tenis: Jelena Ostapenko, învinsă în optimi la Seul (WTA)
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, principala favorită, a fost învinsă surprinzător de australianca Taylah Preston, cu 6-4, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Aceasta a fost prima confruntare dintre Preston (94 WTA) și Ostapenko (32 WTA). în s
Înot: Japonezul Shin Ohashi a stabilit un nou record mondial la 200 m bras, la Jocurile Asiatice
înotătorul japonez Shin Ohashi a doborât recordul mondial la 200 metri bras, cu timpul de 2 min 04 sec 83/100, joi, la Jocurile Asiatice, care au loc în Japonia, la Aichi-Nagoya, performanță care i-a adus și medalia de aur, transmite AFP. Sportivul de 17 ani a ameliorat, astfel, cu mai bine de o jumătate de secundă fostul rec









