Fostul internațional italian Fabio Grosso a fost numit luni antrenor al echipei Fiorentina, la câteva zile după ce s-a despărțit de Sassuolo, a anunțat clubul toscan, citat de AFP.
'Fabio nu este doar un campion mondial, ci și un antrenor care și-a construit cariera prin muncă asiduă, idei și rezultate', a declarat președintele clubului, Giuseppe Commisso, într-un comunicat. Contractul lui Grosso este valabil până în 2028.
Fiorentina a avut un sezon 2025-2026 dezastruos sub conducerea lui Stefano Pioli și apoi a lui Paolo Vanoli, care a fost demis săptămâna trecută, în ciuda faptului că asigurat menținerea echipei în Serie A (locul 15).
Grosso, în vârstă de 48 de ani, antrena echipa Sassuolo din iulie 2024, când clubul evolua în Serie B, a doua divizie italiană. La sfârșitul primului său sezon, campionul mondial din 2006 i-a readus în prima divizie pe neroverdi, care au încheiat acest sezon pe locul 11 în Serie A.
Este prima oară când fostul fundaș stânga va fi la cârma uneia din echipele importante ale Italiei.
Singura sa experiență la un club de prim-plan, la Lyon, a durat mai puțin de trei luni, între septembrie și noiembrie 2023. Demis după doar șapte meciuri (o victorie), Grosso a avut un început deosebit de dureros: la sosirea pe stadionul Velodrome înaintea unui meci Marseille - Lyon, a fost lovit în față, apoi spitalizat, în urma unui atac asupra autocarului echipei sale, iar meciul a fost anulat.
Perioada verii, așa cum se întâmplă adesea în Italia, este marcată de numeroase schimbări la nivelul băncilor tehnice: pe lângă Sassuolo și Fiorentina, Bologna, Napoli, AC Milan și Lazio și-au schimbat sau sunt pe cale să-și schimbe antrenorii, iar Atalanta Bergamo le-ar putea urma exemplul.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Fabio Grosso este noul antrenor al echipei Fiorentina
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Tenis: Roger Federer va reveni la US Open în august pentru un meci demonstrativ
Tenis: Roger Federer va reveni la US Open în august pentru un meci demonstrativ
Fotbal: Francezul Ibrahima Konate a semnat cu Real Madrid până în 2030 (sursă apropiată negocierilor)
Fotbal: Francezul Ibrahima Konate a semnat cu Real Madrid până în 2030 (sursă apropiată negocierilor)
Fotbal - CM 2026: Fundașul uruguayan Ronald Araujo are probleme musculare
Fotbal - CM 2026: Fundașul uruguayan Ronald Araujo are probleme musculare
Fotbal - CM 2026: Ziua Z se apropie, tensiunile geopolitice persistă
Fotbal - CM 2026: Ziua Z se apropie, tensiunile geopolitice persistă
Fotbal: Stimulatorul cardiac i-a salvat viața lui Eriksen, a afirmat un medic danez
Fotbal: Stimulatorul cardiac i-a salvat viața lui Eriksen, a afirmat un medic danez
Tenis: Sinner se supune unor teste medicale după ce s-a simțit rău la Roland Garros
Tenis: Sinner se supune unor teste medicale după ce s-a simțit rău la Roland Garros
Fotbal: Sullivan, coproprietar la West Ham, dispus să-și vândă participația la clubul englez
Fotbal: Sullivan, coproprietar la West Ham, dispus să-și vândă participația la clubul englez
Fotbal: Eriksen se simte bine după ce a leșinat într-un meci amical și va fi externat în curând (Federația daneză)
Fotbal: Eriksen se simte bine după ce a leșinat într-un meci amical și va fi externat în curând (Federația daneză)









