Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Conform meteorologilor, duminică, până la ora 9:00, cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla în general slab, iar temperatura minimă va fi de 12 - 14 grade.

Pe parcursul zilei de duminică, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin și valori termice diurne cu mult peste cele normale pentru această perioadă. Temperatura maximă va ajunge la 28 - 29 de grade.

Începând din orele serii, cerul se va înnora treptat și temporar va ploua, fiind estimate cantități de apă de 3 - 6 litri pe metrul pătrat. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura minimă va fi de 13 - 14 grade.

De luni dimineața până marți, la ora 10:00, vremea se va răci semnificativ, cerul va fi noros și va ploua aproape continuu. Probabilitatea acumulării unor cantități de apă de 20 - 30 de litri pe metrul pătrat va fi ridicată.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei, când rafalele vor atinge viteze de până la 45 km/h.

Temperatura maximă va coborî la 15 - 16 grade, iar cea minimă va fi de 9 - 10 grade.

În intervalul 11 octombrie, ora 3:00 - 13 octombrie, ora 10:00, municipiul București se va afla sub incidența unei informări meteorologice de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului. AGERPRES/(AS - editor: George Bănciulea, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața