ACTUALIZARE

Adunări publice în perioada 29.09 - 09.10.2026, în zona Arestului Central și a sediului DIICOT

Având în vedere prezența unor persoane în cele două zone menționate, jandarmii au menținut măsurile de ordine și siguranță publică pentru asigurarea unui climat de siguranță, gestionarea fluxurilor de persoane și menținerea liberă a căilor de acces către obiective.

În acest context, precizăm faptul că aceste manifestații nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Jandarmeria Capitalei are la fața locului echipe de dialog care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanții la această adunare publică, explicând zilnic importanța declarării și a existenței unui organizator.

Totodată, măsurile dispuse țin cont și de caracterul rezidențial al zonei, în proximitatea obiectivului aflându-se imobile de locuințe, fiind necesară asigurarea permanentă a accesului către acestea, precum și a condițiilor normale de circulație pentru persoanele care locuiesc în zonă.

În acest context, pentru mai multe încălcări ale prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 101.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și ale Legii nr. 61 din 1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, jandarmii au întocmit 5 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:

- art. 206 C.P., (amenintarea);

- art. 253 C.P., (distrugere);

- art. 257 C.P., (ultraj);

- 2 acte de sesizare conform art. 372 C.P., (port de obiecte periculoase).

De asemenea, au fost înregistrate 22 de apeluri la Dispeceratul DGJMB și 20 de apeluri la 112, redirecționate către Dispeceratul DGJMB.