Trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului, aflați în stare critică, au fost recuperați de salvatorii montani, a informat, vineri, reprezentantul Serviciului Public Județean - Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru.
'Cei trei cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont Maramureș din zona Vârfului Bârsănescu (1.700 metri). După localizarea acestora, salvatorii montani au constatat că bărbatul de 35 de ani se afla în hipotermie și într-o stare avansată de epuizare fizică, fără posibilitatea de a se deplasa', a spus Alina Prisecaru.
Conform sursei citate, cei trei ucraineni au vârste de 35, 25 și 28 de ani.
'Persoana cu probleme medicale a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță, iar ceilalți doi cetățeni ucraineni au fost predați Poliției de Frontieră din comuna Poienile de sub Munte', a mai precizat Alina Prisecaru.
Echipa de intervenție Salvamont a fost sprijinită de un echipaj al Sectorului Poliției de Frontieră din comuna Poienile de sub Munte, localitate de graniță cu Ucraina. AGERPRES/(AS- redactor : Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Maramureș: Trei ucraineni recuperați din munte; unul, în stare de hipotermie, a fost spitalizat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Opt linii de transport public vor avea program prelungit luni seara la meciul România - Suedia
Liniile de transport public 1, 5, 10, 85, 90, 104, 311 și 640 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de luni, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal România - Suedia, de la ora 21:45, pe 'Arena Națională'. Potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomu
Mureș: La 50 de ani de genetică de top, 'Parada Taurilor' prezintă în premieră primii tăurași autohtoni aflați în testare
Ediția a XXIV-a a Paradei Taurilor, care va avea loc la Sângeorgiu de Mureș, celebrează jumătate de secol de activitate în domeniul ameliorării genetice și reproducției la bovine, motiv pentru care primii tăurași autohtoni aflați în testare vor fi prezentați în premieră în arenă. 'Pregătim de cea de 24 ediție
Eugen Hriscu (medic psihiatru): Părinții trebuie să acorde atenție nu doar sfaturilor, ci și emoțiilor pe care le transmit
Eugen Hriscu, medic psihiatru specialist în adicții, subliniază că părinții trebuie să acorde atenție nu doar sfaturilor pe care le oferă, ci și emoțiilor pe care le transmit adolescenților. Precizările au fost făcute în contextul lansării campaniei 'Prevenția începe în relație', care evidențiază importanța rela
DSU: Exercițiul de protecție civilă 'Crossflood', la final; a fost simulat un incident critic la un depozit GPL
Echipajele de decontaminare (CBRN) din România și Ucraina, alături de specialiștii pirotehniști (EOD) din Franța, au gestionat în comun un incident critic simulat la un depozit de GPL, vineri, în cadrul exercițiului internațional de protecție civilă 'Crossflood'. 'După zile de acțiuni intense și scenarii complexe,
Brăila: Firma care execută lucrările de demolare la Liceul de Arte, amendată pentru poluare cu praf
Firma care execută lucrări de demolare la un corp de clădire al Liceului de Arte 'Hariclea Darclée' din municipiul Brăila a fost amendat cu 10.000 de lei de Garda de Mediu, după ce pulberile de praf generate pe șantier au fost antrenate de vânt în atmosferă și în zona din vecinătate, informează, vineri, Garda de Mediu Brăila.
Mureș: Prima ediție a Gastronomica Sighișoara a debutat în Cetatea Medievală - un circuit cu 18 preparate și 'turism lent'
Prima ediție a festivalului independent 'Gastronomica Sighișoara' a debutat vineri, în Cetatea Medievală, propunând publicului un concept diferit de cel al evenimentelor de tip street-food: un circuit culinar prin care turiștii și localnicii pot descoperi gusturile reinterpretate ale Transilvaniei în opt restaurante partenere.
Arad: Creștere cu 77% a vânzărilor de bilete de tramvai și autobuz față de anul trecut, după ieftinirea la 1 leu
Compania de Transport Public (CTP) Arad a înregistrat o creștere cu 77% a numărului de bilete de tramvai și autobuz în municipiu, în luna septembrie, față de aceeași perioadă din 2025, după ce a ieftinit tariful la 1 leu pentru 24 de ore. Potrivit datelor transmise vineri, de Primăria Arad, la solicitarea AGERPRES, în septembrie 2025 au
Indicii orari de calitate a aerului sunt disponibili pe platforma calitateaer.ro și în aplicația mobilă
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a finalizat modificările tehnice ale platformei calitateaer.ro și ale aplicației mobile 'Calitate Aer', astfel încât acestea să afișeze indicii de calitate a aerului calculați pe baza mediilor orare. încep









