Cea mai modernă sală polivalentă din Dobrogea, Danubius Arena din municipiul Tulcea, va oferi publicului în următoarele luni evenimente culturale și sportive de anvergură națională, Consiliul Județean (CJ), instituție care administrează clădirea, anunțând, marți, două spectacole care vor fi susținute în luna decembrie de Corul național de cameră 'Madrigal - Marin Constantin'.

Sala Danubius Arena a fost inaugurată la finalul lunii iulie a acestui an, are o capacitate de peste 4.500 de locuri și a găzduit până acum meciuri de baschet feminin organizate de federația internațională de profil, care la meciurile din Divizia B ale echipei naționale a României a înregistrat record de public, dar și un scurt cantonament al echipei de volei masculin.

'Eu am fost plăcut impresionat de ce s-a ridicat aici. Habar nu aveam de sala aceasta. Am auzit la un moment dat că în Tulcea s-a deschis o sală nouă, unde s-au desfășurat meciuri de baschet, juniori, feminin, la care au fost peste 5.000 de spectatori. Am fost în același timp plăcut surprins că federația noastră de volei a acceptat să se desfășoare o super-cupă aici, la Tulcea, și sunt foarte entuziasmat de ce va urma', a declarat, pentru AGERPRES, căpitanul echipei de volei Dinamo București, Răzvan Mihalcea, unul dintre jucătorii de referință ai României.

Antrenorul principal al echipei bucureștene, Bogdan Tănase, a menționat că prezența la Tulcea pentru câteva zile a voleibaliștilor de la Dinamo a fost pentru a promova sportul în rândul copiilor din județ, dar și meciul care se va desfășura luna viitoare.

El a apreciat, de asemenea, condițiile oferite de Danubius Arena.

'Principalul motiv pentru care suntem aici, în această sală, este că am auzit despre condițiile extraordinare pe care le oferă această nouă arenă. Aici vom disputa pe data de 17 octombrie Super-cupa României, am putea spune, pentru că este doar un meci, în care vom întâlni echipa din Zalău', a afirmat antrenorul principal al echipei de volei Dinamo București, Bogdan Tănase.

Accesul publicului la meciul de volei Dinamo-Zalău va fi gratuit, potrivit organizatorilor.

La începutul lunii viitoare, Danubius Arena va găzdui Noaptea campionilor, un eveniment sportiv contracost dedicat iubitorilor sporturilor de contact care va aduce în prim-plan luptători din arte marțiale și kickboxing originari din Brazilia, Bulgaria, Maroc, România și Spania.

'Ceea ce-mi doresc este ca sportivii tineri care luptă în Elite Fighting Championship să aibă continuitate și evoluție internațională, pentru că acesta este visul tuturor', a declarat, într-o conferință de presă, organizatorul evenimentului, Alexandru Filip.

Potrivit datelor furnizate de CJ, în luna noiembrie, Danubius Arena va găzdui un meci de handbal, iar în decembrie sala va fi deschisă pentru două concerte susținute de Corul național de cameră 'Madrigal - Marin Constantin'.

'Evenimentul este organizat cu sprijinul CJ, proiectul privind cooperarea instituțională cu organizatorul concertului, Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', urmând a fi dezbătut în cadrul ședinței ordinare din această lună. Pe data de 13 decembrie 2026, începând cu ora 18:00, Sala Polivalenta Tulcea 'Danubius Arena' va găzdui două spectacole de excepție', se menționează în postarea făcută publică marți, pe Facebook, de CJ Tulcea.

Autoritatea județeană și Compania Națională de Investiții au semnat contractul de modernizare a sălii polivalente din municipiu în luna februarie a anului 2020, bugetul total al investiției realizate fiind de peste 100 milioane de lei. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)