Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii comune de mărci poștale România - Kazahstan, având drept subiect 'Rezervații ale Biosferei'.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, un bloc filatelic de patru timbre dantelate, un plic 'prima zi' și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat, prezintă specii reprezentative din Rezervația Biosferei Munții Rodnei și din Rezervația Biosferei Altaiul de Vest.
Emisiunea este disponibilă, de vineri, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și online.
***
Parcul Național Munții Rodnei este desemnat Rezervația Biosferei Munții Rodnei. Este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha, localizat în grupul nordic al Carpaților Orientali.
Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare.
Din punct de vedere administrativ, parcul se întinde în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Rezervația Biosferei Altaiul de Vest este situată în Kazahstanul de Est și face parte din comunitatea rezervației biosferei UNESCO.
Teritoriul său acoperă ecosisteme montane unice, bogate în floră și faună, servind drept un centru important pentru conservarea biodiversității.
***
România a recunoscut independența de stat a Republicii Kazahstan la 17 decembrie 1991, la o zi după proclamarea acesteia. La 15 iulie 1992, România și Republica Kazahstan au stabilit relații diplomatice. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
'Rezervații ale Biosferei' - emisiune comună România-Kazahstan, în magazinele Romfilatelia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat aniversării a 30 de ani de la căsătoria MS Margareta cu Principele Radu - sâmbătă, la Palatul Elisabeta
Palatul Elisabeta va găzdui, sâmbătă, sărbătoarea dedicată aniversării a 30 de ani de la căsătoria Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Alteța Sa Regală Principele Radu. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00, în grădina palatului, în prezența MS Margareta, a ASR Principele Radu
Alba: Cele trei persoane electrocutate într-un sat din Apuseni, declarate decedate
Niciuna din cele trei persoane electrocutate vineri, într-un sat din Munții Apuseni, în timp ce efectuau lucrări de întreținere la o cabană, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate.
Sector 6: Insula Lacul Morii se redeschide, în weekend, când are loc 'West Side Sunset Fest'
Insula Lacul Morii se redeschide, în weekend, când are loc 'West Side Sunset Fest', în program regăsindu-se concerte, activități sportive și pentru copii, precum și o zonă de mâncare. Festivalul are loc de vineri până duminică, în intervalul orar 10:00 - 22:00. Accesul auto în zona insulei va fi
Harghita: 370 de elevi, la activitățile de educație ecologică de la Lacul Roșu; eliberarea păsărilor inelate-momentul preferat al copiilor
Un număr de 370 de elevi au participat, în această săptămână, la cea de-a opta ediție a taberei de inelare și de biologie acvatică de la Lacul Roșu, după ce alți aproximativ 170 au participat, în luna iunie, la Joseni, la activitățile de inelare a berzelor. Activitățile sunt organizate de administrația Parcului Național Cheile Bicazului- Hășm
UPDATE Alba: Trei persoane electrocutate, într-un sat izolat din Apuseni
Trei persoane au fost electrocutate vineri în Valea Verde, un sat din Munții Apuseni, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. 'Este vorba despre trei persoane care efectuau lucrări de întreținere la o cabană și au atins cu schela firele de înaltă tensiune', a transmis ISU Alba. Cele trei victime s
Iași: Echipajul CRBN al ISU, solicitat să intervină la Școala 'Mihai Codreanu'
Echipajul specializat riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) a fost mobilizat în curtea Școlii Gimnaziale 'Mihai Codreanu', unde a fost identificat un recipient inscripționat/etichetat 'SO2', în apropierea acestuia fiind găsite și două pisici decedate, transmite, vineri dimineața, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU)
Festival gastronomic național al avocaților - sâmbătă, în Grădina Senatului
Grădina Senatului va găzdui sâmbătă Festivalul gastronomic național al avocaților, la care avocați din barourile din întreaga țară vor lăsa pentru o zi sălile de judecată pentru o competiție la ceaun, în care fiecare echipă își va pregăti propria rețetă. Potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR)
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Suceava, vineri dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,1 s-a produs vineri dimineața, la ora locală 4:09, în zona Moldovei, județul Suceava, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 21,4 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor









