Un număr de 13 copii cu vârste între 10 și 14 ani s-au îmbolnăvit după ce au fost cazați, în perioada 9-11 septembrie, la o pensiune din Vadu Crișului, doi dintre elevi fiind internați, iar ceilalți 11 în izolare la domiciliu, a informat luni, într-un comunicat, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor
Potrivit sursei, DSP a suspendat activitatea de preparare și servire a mâncărurilor gătite la pensiune și a aplicat o amendă de 25.000 de lei.
Focarul colectiv de toxiinfecție alimentară a fost identificat la un grup de elevi ai unei școli gimnaziale din Oradea, cazați la o pensiune din localitatea Vadu Crișului. Primele simptome au apărut în seara zilei de 10 septembrie, la aproximativ una-două ore după servirea mesei de seară.
În unitatea de cazare se aflau 26 de persoane, dintre care 24 de copii și două cadre didactice însoțitoare. Până la data de 14 septembrie, 13 copii au prezentat simptome de îmbolnăvire, respectiv greață, vărsături și scaune diareice. Într-unul dintre cazurile apărute ulterior a fost semnalată și febra.
Primele 11 cazuri au fost evaluate de echipajele SMURD și SAJ Bihor și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Elevii au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară, însă nu au necesitat internare. Ulterior, alte două eleve s-au prezentat la spital, una fiind internată pentru tratament, iar cealaltă izolată la domiciliu. Un al doilea caz a fost internat în 13 septembrie, după ce simptomele nu s-au remis.
Ancheta epidemiologică derulată de DSP Bihor a identificat și un element suplimentar: o parte dintre copiii simptomatici au declarat că au consumat apă de la un izvor din vecinătatea Peșterii Vadu Crișului. Ipoteza este în curs de verificare, însă sursa și modul de transmitere a toxiinfecției alimentare nu au fost stabilite definitiv.
În urma controlului igienico-sanitar efectuat la pensiune în 11 septembrie, inspectorii DSP Bihor au constatat deficiențe și au dispus amendarea unității cu 25.000 de lei, precum și suspendarea activității de pregătire, preparare și servire a mâncărurilor gătite, începând cu aceeași dată.
Totodată, au fost prelevate probe pentru identificarea sursei focarului - o probă de apă din bucătărie, una din piscina exterioară și cinci teste de sanitație -, aflate în analiză în laboratorul DSP Bihor. Măsurile includ și monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor expuse, cu actualizarea permanentă a situației cazurilor.
DSP Bihor a informat Ministerul Sănătății și Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile București.
Specialiștii DSP recomandă populației să respecte regulile de igienă alimentară, să se spele riguros pe mâini, să evite consumul de apă din surse nemonitorizate și să păstreze alimentele la temperaturi corespunzătoare. Persoanele care prezintă greață, vărsături, diaree sau febră după consumul unor alimente ori al apei din surse nesigure sunt sfătuite să se adreseze medicului. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Bihor: Focar de toxiinfecție alimentară la elevi din Oradea, cazați la o pensiune din Vadu Crișului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 2: Recitaluri, teatru și pictură live - în weekend, în Piața Italiană
Recitaluri, balet, dans, teatru și pictură live se regăsesc în programul evenimentului 'The Good - Dolce Far Festa', care are loc sâmbătă și duminică în Piața Italiană. Primăria Sectorului 2 a anunțat că sâmbătă, de la ora 11:00, va avea loc deschiderea oficială, brunch italian și pictură live cu Vali Ciobanu.
Ambasadorul Bratislavei: Comunitatea slovacă din România - un 'pod viu' între cele două țări
Comunitatea slovacă din România reprezintă un 'pod viu' între cele două țări și beneficiază de sprijin pentru proiecte culturale, educaționale și religioase, a declarat, vineri, la Oradea, ambasadorul Republicii Slovace în România, Peter Hatiar. Diplomatul a participat, în Cetatea Oradea, la o recepție pri
Giurgiu: Incendiu puternic la o gospodărie din localitatea Cetățuia
Un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cetățuia, care a distrus magazia și adăpostul cu animale, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.
Maramureș: Iubitorii grădinăritului - întâmpinați la Expo Flora Baia Mare cu oferte generoase (GALERIE FOTO)
Pasionații de grădinărit din mediul urban și rural au căutat, vineri, plantele, arborii și arbuștii care s-ar putea planta din această toamnă și au cerut sfaturi din partea specialiștilor prezenți la cea de-a 41- ediție 'Expo Flora', care are loc în Piața Centrală a municipiului Baia Mare.
Prahova: Pierderi de peste 53%, înregistrate de operatorul regional de apă în ultimii ani (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat care asigură servicii în 73 din cele 104 localități ale județului Prahova, a înregistrat în ultimii ani pierderi de apă de peste 53% și deține autorizații sanitare de funcționare pentru sistemele publice de alimentare cu apă potabilă doar pentru două locali
Bacău: Ultimul veteran de război din municipiul Bacău s-a stins din viață la 104 ani
Ultimul veteran de război din municipiul Bacău, locotenent-colonel (rtr.) Ion Rusu, s-a stins din viață la vârsta de 104 ani, au informat vineri, într-o postare pe Facebook, reprezentanții Bazei 95 Aeriană 'Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu' Bacău.
Eficientizarea nu poate însemna subfinanțarea transportului feroviar (sindicat)
Eficientizarea sistemului feroviar nu poate însemna subfinanțarea transportului pe calea ferată, iar dacă statul comandă un serviciu public trebuie să asigure și finanțarea necesară realizării acestuia, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță.
Sector 1: Piața volantă revine, în weekend, în Piața Amzei
Piața volantă revine, în acest weekend, în Piața Amzei cu produse de sezon, direct de la producători, la tarabe putând fi găsite bunătățile specifice începutului de toamnă. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că producătorii îi așteaptă pe cei interesați în zona Teatrului









