Un număr record de 1.579 de alergători sunt așteptați la cea de-a șasea ediție a Running Festival din Miercurea-Ciuc, care va avea loc în zilele de 11 și 12 septembrie.
Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de Primăria Miercurea-Ciuc, alergătorii vin din 21 de județe ale țării și din București, dar și din Ungaria și Elveția.
Programul festivalului cuprinde probe pentru diferite categorii de participanți și niveluri de pregătire.
Cea mai numeroasă participare se înregistrează la cursa destinată familiilor, la care sunt înscrise 114 familii, reprezentând 398 de persoane.
La cursa de 10 kilometri vor lua startul 291 de alergători, în timp ce semimaratonul, pe distanța de 21 de kilometri, reunește 256 de participanți, iar la cursa de 5 kilometri s-au înscris 213 participanți.
De asemenea, maratonul de 42 de kilometri are 61 de concurenți, iar la ștafeta de maraton sunt înscrise 39 de echipe, cu un total de 156 de participanți.
Programul include și o cursă de 10 kilometri pe traseu de tip trail, cu 107 alergători, precum și o cursă pentru copii, pe distanța de 3 kilometri, la care s-au înscris 97 de participanți.
Cel mai vârstnic concurent înscris în acest an este un bărbat în vârstă de 87 de ani, din Miercurea-Ciuc.
Organizatorul principal al evenimentului, Miklós Edit, a declarat pentru AGERPRES că numărul record de participanți arată că interesul pentru alergare și mișcare este în creștere.
'Mă bucur foarte mult că anul acesta putem organiza Running Festival cu un număr record de participanți. Văd că, de la an la an, tot mai mulți oameni aleg să alerge și să facă mișcare, iar pentru mine este o bucurie deosebită să văd că festivalul de alergare de la Miercurea-Ciuc devine tot mai cunoscut și mai apreciat, nu doar la nivel local, ci și la nivel național', a declarat Miklós Edit.
Aceasta a adăugat că perioada de dinaintea competiției este una specială, când pe străzile orașului pot fi văzuți tot mai mulți oameni care se antrenează pentru curse.
În opinia sa, evenimentul depășește însă dimensiunea unei competiții sportive și a devenit un eveniment important pentru comunitatea locală.
'Pentru mine, Running Festival nu înseamnă doar o competiție sportivă, ci și un eveniment important pentru întreaga comunitate. De aceea, îi invit pe toți ca în acest weekend să iasă pe străzi, să fie alături de sportivi, să îi încurajeze și să îi susțină! O simplă încurajare, aplauzele sau faptul că suntem acolo pe marginea traseului înseamnă foarte mult pentru cei care aleargă. Îmi doresc să creăm împreună acea atmosferă care face ca alergarea la Miercurea-Ciuc să fie o experiență specială', a mai transmis Miklós Edit.
La rândul său, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, consideră că Running Festival a devenit deja parte din viața comunității și are, în același timp, un rol important în promovarea turistică a orașului.
Edilul a declarat pentru AGERPRES că un astfel de eveniment îi aduce în oraș nu doar pe sportivi, ci și pe familiile și prietenii acestora.
'Turismul sportiv, iar în cadrul acestuia turismul legat de alergare, devine un domeniu tot mai important. De multe ori, un alergător nu vine singur la o competiție. Vine împreună cu familia sau cu prietenii, rezervă cazare, merge la restaurante, vizitează orașul și împrejurimile. Cu alte cuvinte, un eveniment sportiv creează și oportunitatea ca Miercurea-Ciuc și zona înconjurătoare să fie descoperite de oameni care, altfel, poate nu ar fi ales orașul nostru ca destinație', a afirmat Korodi.
Primarul a subliniat că participarea alergătorilor din numeroase zone ale țării, precum și din străinătate, arată că evenimentul și-a depășit caracterul local și contribuie la creșterea vizibilității municipiului Miercurea-Ciuc.
'Ne dorim ca Miercurea-Ciuc să fie un oraș în care oamenii să vină nu doar pentru anumite obiective turistice, ci și pentru că este plăcut să fii aici, să faci sport aici și să faci parte dintr-o comunitate. Iar Running Festival este un instrument foarte bun pentru acest lucru', a mai a arătat primarul.
Acesta i-a încurajat pe locuitorii orașului să iasă pe străzi în cele două zile ale festivalului care 'aduce sărbătoarea alergării la Miercurea-Ciuc', pentru a încuraja alergători și a contribui la atmosfera evenimentului.
'Să le arătăm celor care vin la noi ce fel de oraș este Miercurea-Ciuc și ce fel de comunitate îi întâmpină', a conchis Korodi Attila.
Evenimentul este organizat de Primăria Miercurea-Ciuc, Clubul Sportiv Municipal și Asociația Sportivă Anyvent Move. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Harghita: Număr record de participanți la Running Festival Miercurea-Ciuc - aproape 1.600 de alergători la start

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Motociclist fără permis, decedat după ce s-a izbit de un gard pe strada Moroeni
Un motociclist în vârstă de 56 de ani, care nu poseda permis de conducere corespunzător, a decedat, joi seara, după ce a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un gard, în zona străzii Moroeni, informează Brigada Rutieră din Poliția Capitalei. în urma accidentului de circulație, echipajele de prim-ajut
Participanți între 8 și 68 de ani - la ediția a V-a a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day'
Un instructor de Kangoo Jumps din Sovata, Edith Biro, în vârstă de 68 de ani, a fost cea mai în vârstă participantă la cea de-a V-a ediție a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day', desfășurată joi la Târgu Mureș.
Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești, între 25 și 27 septembrie, la Lavanda Fest
Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești din întreaga țară vor aduce în Capitală produse din lavandă, delicatese artizanale, cosmetice naturale, aranjamente florale, plante aromatice, bijuterii, accesorii, haine din materiale naturale, jucării handmade și decorațiuni cu ocazia ediției de toamnă a Lavanda Fest, care va avea lo
Zilele Bucureștiului, celebrate pe Calea Victoriei: activități culturale și sportive, muzică, spectacole și tururi ghidate
Evenimentul 'Străzi deschise' va fi dedicat în acest sfârșit de săptămână celebrării a 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Calea Victoriei va găzdui: activități culturale și sportive, muzică live, spectacole, catwalk-performance, dialoguri despre oraș, tururi ghidate și experiențe urbane speciale, conform unui comu
TPBI: Trei linii de transport public vor avea trasee deviate cu ocazia 'iMapp Bucharest și iCelebrateMyCity'
Trei linii de transport public din București vor fi deviate, de vineri după-amiaza până luni dimineața, ca urmare a desfășurării evenimentului 'iMapp Bucharest și iCelebrateMyCity', se arată într-un comunicat de presă al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), transmis joi AGERPRES.
Traseele autobuzelor 100, 203 și 205, modificate în weekend pentru desfășurarea a două evenimente
Evenimentele 'Cupa Toamnei 2026' și 'Triunghiul Muzeelor', ce vor avea loc în zona centrală a Capitalei, în weekend, vor devia traseele liniilor de autobuz 100, 203 și 205, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI),într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES Potri
Brigada Rutieră: O șoferiță care încerca să parcheze pe Calea Griviței a rănit 2 persoane și a avariat 3 mașini
Un pieton și un biciclist au fost răniți de o șoferiță care efectua manevra de mers înapoi pentru intra cu autoturismul într-un loc de parcare, pe Calea Griviței din Capitală, a informat, joi, Brigada Rutieră. Incidentul s-a întâmplat marți, când Brigada Rutieră a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident de ci
Constanța: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către judecători. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. 'Admite excepția rămânerii fără interes a capătului de cerere av&aci









