Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural 'ProEtnica 2026', care a debutat, miercuri, în Cetatea Medievală Sighișoara, marcând 25 de ani de existență, a fost salvată de organizațiile minorităților naționale și de participanți, a declarat directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara, Volker Reiter, în deschiderea manifestării.
'Nu vreau să ascund faptul că ediția din acest an s-a născut în condiții dificile. Din cauza unor schimbări și dificultăți administrative, o finanțare pe care ne bazasem nu a mai putut fi obținută. A trebuit să găsim rapid alte soluții. Și aici s-a întâmplat ceva care, pentru mine, este poate cel mai frumos mesaj al acestei ediții aniversare: organizațiile minorităților naționale și participanții au salvat această ediție a festivalului ProEtnica. Au spus: vrem ca ProEtnica să continue și suntem dispuși să contribuim. Fără contribuția și solidaritatea lor, festivalul nu ar fi putut avea loc în această formă. Solidaritatea nu s-a oprit aici. Firme, furnizori și colaboratori au înțeles situația, ne-au oferit reduceri sau au găsit împreună cu noi soluții. Iar unii oameni au făcut, ca voluntari, lucruri extraordinare și au oferit timp, energie și multă muncă', a declarat Volker Reiter, organizatorul ProEtnica.
El a subliniat, în discursul de deschidere, că scopul fundamental al manifestării rămâne consolidarea păcii prin dialog intercultural.
'Pacea începe atunci când oamenii se întâlnesc, vorbesc, se ascultă, mănâncă împreună, dansează, discută și chiar se contrazic - dar continuă să comunice. ProEtnica vrea să fie un asemenea loc al întâlnirii', a afirmat Reiter.
Directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara a precizat că definirea unei minorități depășește criteriile etnice stricte, fiind centrată pe conservarea și evoluția patrimoniului cultural.
'Pentru mine, apartenența la o minoritate nu este o chestiune de sânge. O minoritate este purtătoarea unei culturi, a unei limbi și a unei memorii. Iar granițele dintre culturi trebuie să rămână permeabile', a explicat Volker Reiter.
Acesta a adresat un îndemn publicului și oaspeților de a folosi cele cinci zile de festival pentru interacțiune directă și cunoaștere reciprocă.
'O societate pașnică nu este una în care toți sunt la fel. Este una în care putem fi diferiți fără să ne fie frică unii de alții și în care, în ciuda diferențelor, continuăm să vorbim unii cu alții', a afirmat organizatorul.
Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului ProEtnica se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub patronajul ambasadorului Germaniei la București, Angela Ganninger.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, Municipiul Sighișoara și Consiliul Județean Mureș, beneficiind de sprijinul logistic și financiar al mai multor organizații naționale și sponsori privați. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Volker Reiter: Organizațiile minorităților naționale și participanții au salvat această ediție a festivalului ProEtnica

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Minora dată dispărută a fost găsită în localitatea Valea Călugărească
Adolescenta de 12 ani, din orașul Urlați, dată dispărută, luni, de către sora ei, pentru găsirea căreia autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT, a fost găsită în localitatea prahoveană Valea Călugărească. Foto: IJP Prahova
Predoiu - întâlnire cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA: Avem deja o cooperare solidă
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut luni o întrevedere cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), discuțiile vizând consolidarea cooperării România - SUA în domeniul securității, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale, securitatea frontierelo
UPDATE Mehedinţi/Intervenţia pompierilor la incendiul de la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, îngreunată din cauza fumului şi vântului
Pompierii continuă intervenția la incendiul izbucnit, luni, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, misiunea desfășurându-se în condiții dificile din cauza degajărilor mari de fum și a vântului, a informat ISU Mehedinți. Potrivit sursei citate, echipajele operative acționează pentru evacuarea materialelor combustibile a
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil.
MApN: Dronă aeriană - depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentr









