Incendiul produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un centru medical din municipiul Arad, ar fi fost cauzat de un pacient care ar fi dat foc la ziare într-un salon, arată reprezentanții centrului, care au făcut un apel la aparținători să nu le lase pacienților brichete sau obiecte care le-ar putea pune în pericol siguranța.
Centrul medical este unul specializat pe îngrijirea bătrânilor, iar incendiul a pornit dintr-un salon.
''Unul dintre pacienți a dat foc unor ziare aflate în salon. Situația a fost gestionată rapid, iar pentru siguranță, trei pacienți au fost transferați la spital pentru evaluare'', au transmis reprezentanții unității pe pagina de Facebook a centrului medical.
Ei au menționat că ''pacienții nu au fost intoxicați cu fum, au fost conștienți și cooperanți'' la plecarea către Unitatea de Primiri Urgențe Arad.
Conform sursei citate, doi dintre pacienți a revenit în centru, iar celălalt a rămas la Spitalul Județean pentru investigații suplimentare.
''Vă rugăm să nu lăsați pacienților brichete, obiecte ascuțite sau alte obiecte care le-ar putea pune în pericol siguranța lor ori a celorlalți pacienți. Orice obiect de acest tip adus unui pacient trebuie comunicat și predat personalului/conducerii centrului. Nerespectarea acestei reguli poate duce la incidente grave, inclusiv incendii, răniri sau punerea în pericol a altor persoane'', au mai transmis reprezentanții unității.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad informase că trei persoane au suferit intoxicații ușoare cu fum și au făcut atac de panică.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de stingere, dar și 11 ambulanțe SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple.
În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta la o saltea din interiorul unui salon, fiind imediat lichidat. Nu s-a impus evacuarea altor pacienți sau a cadrelor medicale.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost ''focul deschis în spații închise''. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Dana Lepădatu, editor online: Gabriela Badea)
Arad: Incendiul de la centrul medical - pornit de un bătrân care a dat foc unor ziare în salon

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Predoiu - întâlnire cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA: Avem deja o cooperare solidă
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut luni o întrevedere cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), discuțiile vizând consolidarea cooperării România - SUA în domeniul securității, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale, securitatea frontierelo
UPDATE Mehedinţi/Intervenţia pompierilor la incendiul de la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, îngreunată din cauza fumului şi vântului
Pompierii continuă intervenția la incendiul izbucnit, luni, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, misiunea desfășurându-se în condiții dificile din cauza degajărilor mari de fum și a vântului, a informat ISU Mehedinți. Potrivit sursei citate, echipajele operative acționează pentru evacuarea materialelor combustibile a
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil.
MApN: Dronă aeriană - depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentr
Sibiu: Cinci persoane au fost rănite în accidentul în care a fost implicată și o autospecială de poliție
Cinci persoane, între care și un copil în vârstă de șapte ani, au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara în municipiul Sibiu, în care a fost implicată și o autospecială de poliție. Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, echipajele medicale sosite la f









