Ajutorul financiar destinat familiilor care au fost afectate, anul trecut, de explozia blocului din Cartierul Rahova urmează să fie prelungit pentru o perioadă de 12 luni.
Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de joi a Consiliului General al Capitalei.
Astfel, se va prelungi cu un an, începând cu luna octombrie, acordarea ajutorului financiar pentru plata chiriei și asistenței sociale și umanitare de urgență către persoanele afectate de explozia din 17 octombrie 2025, din imobilul situat în Strada Vicina nr. 1, ale căror locuințe au devenit inutilizabile.
Conform referatul de aprobare, situația care a determinat acordarea ajutorului financiar subzistă, iar familiile nu se pot întoarce în locuințele afectate.
În luna iulie, PMB anunța că firma de construcții se pregătește pentru punerea în siguranță a blocului.
În dimineața zilei de 17 octombrie 2025, la scara 2 a blocului 32 din Strada Vicina nr. 3 din Sectorul 5 a avut loc o explozie, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea a șapte și distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui număr de 54 de apartamente, precum și distrugerea sau degradarea a 36 de autoturisme.
Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, până în luna mai 2026, în dosarul exploziei din Rahova, 176 de persoane fizice sau juridice au formulat pretenții în calitate de părți vătămate, iar anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe bunurile inculpaților și firmelor cercetate până la concurența sumei de 55 de milioane de euro. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Ajutorul financiar pentru familiile afectate de explozia blocului din Rahova urmează să fie prelungit cu un an

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Minora dată dispărută a fost găsită în localitatea Valea Călugărească
Adolescenta de 12 ani, din orașul Urlați, dată dispărută, luni, de către sora ei, pentru găsirea căreia autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT, a fost găsită în localitatea prahoveană Valea Călugărească. Foto: IJP Prahova
Predoiu - întâlnire cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA: Avem deja o cooperare solidă
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut luni o întrevedere cu o delegație a Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii (DHS), discuțiile vizând consolidarea cooperării România - SUA în domeniul securității, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale, securitatea frontierelo
UPDATE Mehedinţi/Intervenţia pompierilor la incendiul de la fabrica de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, îngreunată din cauza fumului şi vântului
Pompierii continuă intervenția la incendiul izbucnit, luni, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, misiunea desfășurându-se în condiții dificile din cauza degajărilor mari de fum și a vântului, a informat ISU Mehedinți. Potrivit sursei citate, echipajele operative acționează pentru evacuarea materialelor combustibile a
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil.
MApN: Dronă aeriană - depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentr









