Două persoane au ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit, marți dimineață, într-un apartament din municipiul Sfântu Gheorghe, care a afectat și locuințele învecinate, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna.
Potrivit sursei citate, incendiul a izbucnit în jurul orei 04:30 într-un apartament situat pe strada Cerbului, iar 30 de persoane s-au autoevacuat și alte patru persoane și un animal de companie au fost evacuate de echipajele de salvare.
Trei persoane au primit asistență medicală, două dintre acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, prezentând simptome de intoxicație cu fum.

Sursa foto: ISU Covasna
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în apartament, cu degajări mari de fum și risc de propagare la locuințele învecinate.
Incendiul a provocat pagube materiale la apartamentul în care s-a produs și a afectat, prin fum și temperaturi ridicate, casa scării și locuințele învecinate.
'Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric provocat de un aparat electrocasnic', au precizat reprezentanții ISU Covasna. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)










