Aproape 80 de intervenții ale pompierilor au avut loc vineri, între orele 14:00 și 18:00, în Capitală și în județul Ilfov, în contextul codului portocaliu de vânt puternic, a informat ISUBIF.

'Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate pe durata codului portocaliu, intensificări puternice ale vântului, vineri, în intervalul orar 14:00 - 18:00, pompierii ISU B-IF au gestionat 78 de intervenții în București și Ilfov', a anunțat sursa citată.

Astfel, 72 de cazuri au fost înregistrate în București: 49 pentru copaci căzuți; 18 pentru elemente de construcție desprinse și cinci pentru cabluri electrice afectate. În urma acestora au fost avariate 18 de autoturisme.

În Ilfov au fost șase intervenții: patru pentru copaci căzuți și două pentru elemente de construcție desprinse. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)