Persoanele care au protestat, marți, în fața sediului oțelăriei electrice OE2, de la ArcelorMittal Hunedoara, au blocat șoseaua Deva-Hunedoara în mai multe rânduri, pentru a-și arăta nemulțumirea față de oprirea producției și modul în care vor fi efectuate disponibilizările la combinatul siderurgic.
Oamenii au mers continuu pe o trecere de pietoni din apropiere, forțele de ordine - jandarmi și polițiști, reușind să-i convingă pe protestatari să degajeze partea carosabilă, la anumite intervale de timp.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Protestatarii au purtat cu ei foi de hârtie pe care au scris o parte din nemulțumiri: 'Hoții!', 'Ai venit, ai distrus, pleacă!', 'Nu opriți producția, nu ne furați speranțele', 'Reporniți sau vindeți'.
Prezent la protest, președintele Sindicatului Siderugistul, Mircea Bordean, a declarat că principala nemulțumire a salariaților din combinat este faptul că s-a oprit producția și că oamenii nu știu ce se va întâmpla în continuare.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
'Oamenii au mare nedumerire despre ce se va întâmpla în continuare, pentru că am întrebat până când va fi conservată fabrica. Nimeni nu știe nimic. Colegii mei sunt foarte disperați. Chit că vor lua niște bani la plecare. Dar ce se întâmplă de mâine încolo? Vine iarna, cresc taxele', a spus Bordean.
Potrivit acestuia, angajații care pleacă din combinat vor beneficia de plăți compensatorii în funcție de vechimea în muncă, însă doar dacă au un contract pe durată nedeterminată.
Decizia opririi producției afectează 477 de angajați, din care 40 și-au depus deja cereri de plecare voluntară din combinat.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Liderul sindical a estimat că, dintre cei 477 de salariați, circa 200 au contract de muncă pe termen nedeterminat.
În jurul orei 11:30, protestatarii s-au deplasat spre poarta secției de laminoare, după ce au fost informați că reprezentanții administrației vor discuta cu ei.
Angajații ArcelorMittal Hunedoara pot depune, până pe data de 30 septembrie, cereri pentru plecarea voluntară din combinatul siderurgic, urmând ca acestea să fie centralizate și analizate de conducerea companiei.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Conducerea ArcelorMittal a anunțat, pe 12 septembrie, că a luat decizia de a opri definitiv producția la fabrica sa din municipiul Hunedoara, care produce profile și corniere pentru piețele de energie, construcții și infrastructură, motivând prețurile foarte mari la energia electrică și concurența din partea produselor venite din afara UE.
Producția la ArcelorMittal Hunedoara a încetat în 5 septembrie, salariații fiind trimiși în șomaj tehnic. AGERPRES/(AS - redactor Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)










