Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta Tulcea a lansat, vineri, proiectul româno-ucrainean 'Dezvoltarea cooperării transfrontaliere în gestionarea incendiilor de-a lungul Dunării', care are drept obiectiv eficientizarea misiunilor pompierilor militari în Delta Dunării, în contextul schimbărilor climatice care favorizează apariția sinistrelor.

În cadrul proiectului, ISU Delta va achiziționa trei vehicule utilitare pentru teren accidentat specializate pentru misiunile de intervenții în situații de urgență, precum și o cisternă pentru transportul apei.

'Apreciem în mod excepțional efortul de la nivelul ISU Delta în încercarea de a atrage cât mai multe fonduri europene pentru a crește nivelul de dotare a unității. Apreciem că partenerii din Ucraina, de câte ori au fost solicitați în inițiative comune, nu au spus niciodată nu și au fost de fiecare dată profesioniști și au respectat tot ce înseamnă termene', a precizat, în conferința de lansare, reprezentantul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alin Maghiar.

Proiectul se derulează în parteneriat cu Departamentul principal al Serviciului de Urgență de Stat al Ucrainei din regiunea Odessa care, de asemenea, va achiziționa trei autovehicule pentru transport persoane în situații de urgență.

'Sunt bucuros că țările noastre au, în această perioadă, proiecte comune și au o experiență foarte frumoasă de colaborare. Am speranța că și acest proiect pe care-l derulăm va fi realizat cu succes pentru siguranța oamenilor noștri', a declarat șeful Departamentul principal al Serviciului de Urgență de Stat al Ucrainei din regiunea Odessa, Denys Platonov.

În cadrul proiectului româno-ucrainean finanțat prin programul Interreg VI-A Next România-Ucraina 2021-2027 se vor realiza exerciții în comun, dar și campanii pentru conștientizarea populației.

Valoarea proiectului este de 390.897,82 euro, contribuția europeană fiind de 90%.

Proiectul se va încheia pe 23 noiembrie 2026. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)