Bolile netransmisibile, precum cancerul, afecțiunile cardiace și respiratorii sau diabetul, sunt responsabile de trei sferturi dintre decesele înregistrate la nivel mondial, iar un nou raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) analizează modul în care factori precum sexul sau nivelul economic influențează acest risc, transmite marți agenția de presă EFE.

Studiul publicat marți arată, spre exemplu, că unul dintre acești factori de risc, consumul de tutun, este de aproape cinci ori mai prezent în rândul bărbaților (32,5% din total) comparativ cu femeile (6,6%). Consumul de alcool este, de asemenea, mult mai prezent în rândul bărbaților (52,2%) decât în cel al femeilor (35,4%).

Cu toate acestea, femeile se află într-o situație dezavantajoasă atât în ceea ce privește obezitatea, cât și alimentația nesănătoasă (18,4% comparativ cu 13,8% la bărbați), și prezintă, de asemenea, un procent mai mare de activitate fizică insuficientă (33,8%, față de 28,7% la bărbați).

Hipertensiunea arterială este mai frecventă la bărbați - 34,5% comparativ cu 31,7% la femei - probabil deoarece acestea din urmă au rate mai mari de diagnosticare și tratament.

Din punct de vedere economic și educațional, potrivit statisticilor furnizate de OMS, axate în acest caz pe țările în curs de dezvoltare, consumul de alcool este mai prezent în rândul persoanelor mai înstărite (26,3% față de 19,2%). În rândul fumătorilor, însă, tendința este inversă (25,5% consum de tutun în rândul celor cu venituri mai mici, comparativ cu 12,9%).

În ceea ce privește expunerea la poluanți, un alt factor de risc, studiul relevă că 99,9% din populația cea mai săracă este expusă la poluare atunci când utilizează combustibili precum lemne în bucătărie, comparativ cu doar 21,4% în rândul persoanelor mai înstărite.

De asemenea, OMS a analizat diferențele dintre populația urbană și cea rurală, concluzionând că, în economiile în curs de dezvoltare, persoanele din orașe sunt mult mai expuse la boli cardiovasculare (47,8% hipertensiune, față de 33,7%).

Populația din orașe prezintă, de asemenea, rate mai ridicate de consum de alcool, obezitate și activitate fizică insuficientă. Rata fumătorilor nu diferă semnificativ de cea din mediul rural.

'Veniturile, nivelul de educație, sexul, vârsta și locul de reședință pot influența expunerea persoanelor la factorii de risc ai bolilor netransmisibile și accesul acestora la serviciile sanitare', a concluzionat OMS.

'Aceste inegalități pot să apară în toate etapele, de la prevenirea bolilor și expunerea redusă la factorii de risc până la diagnosticare, primirea tratamentului și monitorizarea unei boli', a precizat agenția.

OMS și-a exprimat speranța că aceste date vor ajuta țările membre să-și adapteze politicile și programele, să identifice lacunele în acoperire și să efectueze monitorizări pentru a verifica dacă progresele în domeniul sanitar ajung la toate segmentele de populație. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)