Sindicatele s-au alăturat miilor de elevi și studenți într-o zi națională de protest în Franța, marți, în cadrul uneia dintre cele mai ample manifestații din țară din ultimii ani, protestatarii ieșind în stradă și blocând accesul în școli pentru a cere facilități educaționale și condiții de învățare mai bune, relatează dpa.

Cadre didactice și părinți au participat de asemenea la proteste, unii dintre ei alegând să stea în fața copiilor pentru a-i proteja de forțele de ordine.

La prânz, USL, sindicatul profesorilor din învățământul secundar, a anunțat că 1.800 de școli secundare din întreaga țară au fost blocate sau închise ca măsură de precauție, în timp ce 90% dintre universități erau blocate.

Ministerul Educației a comunicat că, în 891 de școli secundare, cursurile au fost anulate, total sau parțial.

Se estima că între 150.000 și 200.000 de manifestanți erau așteptați să participe la mitinguri organizate la nivel național, a relatat postul BFMTV, citând Ministerul de Interne. Numai marșul de protest din Paris urma să atragă între 20.000 și 40.000 de participanți.

Elevii protestează de o săptămână față de starea sistemului de învățământ, blocând accesul în școli în cadrul unor manifestații care, uneori, au degenerat în violențe. Polițiștii au fost atacați cu articole pirotehnice și alte obiecte, ripostând prin utilizarea tunurilor cu apă și a gazelor lacrimogene împotriva manifestanților.

Marți, efective numeroase de poliție au fost mobilizate în multe orașe, agenții fiind echipați cu ținute complete de intervenție pentru menținerea ordinii publice. Mai mulți politicieni au criticat dur modul în care poliția a intervenit la proteste, acuzând forțele de ordine de folosirea unei violențe excesive împotriva manifestanților, majoritatea fiind tineri.

Luni, cazul unui elev în vârstă de 15 ani, care și-a pierdut o mână după ce ar fi ridicat un proiectil ce a explodat ulterior, în orașul Lens din nordul Franței, a provocat un șoc general.

Se vehiculează ipoteza că poliția ar fi aruncat proiectilul în direcția unui grup de elevi care protestau. Inspectoratul General al Poliției anchetează unitatea de intervenție implicată în incident. Conform presei franceze, dispozitivul era o grenadă asurzitoare neletală.

Protestatarii au condamnat, de asemenea, utilizarea gazelor lacrimogene de către poliție. 'Folosiți gaze lacrimogene împotriva violatorilor, nu împotriva minorilor', scria pe o pancartă la mitingul din orașul Marsilia, situat în sudul țării.

Inspectoratul General al Poliției din Franța anchetează incidentele în care manifestanți au fost răniți de către forțele de ordine.

Într-un interviu acordat postului France Inter, ministrul de Interne, Laurent Nunez, a justificat utilizarea grenadelor asurzitoare pentru dispersarea mulțimii și a gloanțelor de cauciuc în timpul demonstrațiilor. El a afirmat că folosirea acestor mijloace este 'proporțională' atunci când izbucnesc revolte și că 'nu se poate vorbi despre represiune polițienească în acest context'.

Elevii își exprimă de mult timp nemulțumirea față de situația din învățământ, reclamând faptul că un număr mult prea mare de cursuri sunt anulate din cauza lipsei profesorilor suplinitori, în timp ce clădirile școlare sunt într-o stare avansată de degradare. În special în cartierele defavorizate, tinerii spun că se simt tratați ca cetățeni de mâna a doua și că problemele lor nu sunt luate în serios.

Duminică seară, ministrul Sebastien Lecornu a cerut ministerelor să introducă îmbunătățiri concrete în școlile din țară și să asculte preocupările legitime ale elevilor. Luni, ministrul Educației, Edouard Geffray, a lansat o platformă online unde elevii își pot expune revendicările și problemele.

Însă tinerii nu sunt mulțumiți. 'Nu înțelegem această represiune. Marea majoritate a elevilor condamnă violența și distrugerea bunurilor. Suntem pacifiști', au declarat elevele Iris și Louane unui reporter de la Le Monde, în orașul Rennes din vestul țării. 'Vrem pur și simplu ca revendicările noastre să fie auzite. Amploarea acestei manifestații ne va ajuta să demonstrăm cât de larg împărtășite sunt aceste solicitări', au adăugat ele.

Protestele masive au luat Franța prin surprindere, cu doar șapte luni înainte de alegerile prezidențiale. Guvernul, care se confruntă deja cu un buget de austeritate nepopular, precum și cu o datorie în creștere și presiuni pe piața obligațiunilor, încearcă să prevină scăparea situației de sub control.

Autoritățile se tem că prețurile ridicate la combustibil și creșterea costului vieții ar putea atrage și alte segmente ale populației, declanșând un val mai amplu de proteste.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lăzăroiu)