Papa Leon al XIV-lea a lansat un apel la reconsiderarea dezvoltării inteligenței artificiale (AI), deschizându-și vineri vizita apostolică din Franța cu un puternic avertisment că AI-ul poate crea un viitor în care întregul Pământ devine 'un paradis al mașinilor', transmite Reuters.

Primul papă american, care a făcut din semnalul de alarmă cu privire la riscurile AI o parte centrală a activității sale în cele 16 luni de când se află la conducerea Bisericii Catolice, a plasat această problemă și în centrul vizitei sale în Franța, prima a unui papă în aproape 20 de ani.

'Dacă vrem să evităm să ne pierdem umanitatea în mijlocul unui 'paradis al mașinilor' care ne invadează și ne condiționează viața de zi cu zi, există o nevoie urgentă de educație în discernământ etic', a spus el, vorbind sub tavanele aurite ale Palatului Elysee.

Papa a reiterat, de asemenea, cu tărie învățăturile pro-viață ale Bisericii, criticând inițiativele de a permite moartea asistată pentru cei care au boli incurabile, la două luni după ce politicienii francezi au aprobat o astfel de măsură.

'Sunt îngrijorat de acele tendințe din societate care riscă să transforme știința și tehnologia în afaceri cu scop lucrativ care promovează manipularea genetică, mamele surogat, comerțul cu organe umane sau posibilitatea de a-ți aranja propria moarte', a spus el.

În cadrul vizitei sale în Franța, papa Leon va încerca, de asemenea, să repare din imaginea Bisericii după scandalurile de abuz ce șocat națiunea franceză și se așteaptă, de asemenea, să prezinte o viziune pentru viitorul Europei într-un discurs de luni.



Papa Leon a fost întâmpinat pe aeroportul Paris Orly, sub un cer albastru senin, de președintele Emmanuel Macron și soția sa Brigitte, precum și de copii care au cântat pentru el și i-au cerut autografe. În cursul vizitei sale, papa va ajunge la faimosul altar catolic de la Lourdes, în sud-vest, și la Metz, la granița cu Germania.



De asemenea, suveranul pontif urmează să conducă vineri o slujbă de rugăciune la Paris, la catedrala Notre-Dame restaurată, fiind prima vizită a unui papă de când un incendiu devastator aproape a distrus capodopera gotică în 2019.

Declarându-le reporterilor din avionul spre Paris că vine să transmită un mesaj de pace, Leon a adăugat: 'Este un mesaj care, în acest moment, după cum știm cu toții, este deosebit de important.'

Oamenii care au așteptat pe marginea străzilor pe care papa Leon a trecut în drumul spre Palatul Elysee au filmat și fotografiat cu telefoanele și au fluturat steaguri și pancarte.

'El aduce un mesaj de pace și speranță care este foarte, foarte pozitiv. Vizita sa în Franța trimite un semnal minunat țării', a declarat un trecător Antoine Barxias-Casties, în fața catedralei Notre-Dame, în ajunul vizitei lui Leon.

Următorul punct pe agenda papei pentru ziua de vineri este un discurs adresat personalului de la sediul organismului ONU pentru cultură și educație, UNESCO, care se confruntă cu deficite bugetare după ce președintele american Donald Trump s-a retras din agenție în 2025.

Primul papă american a atras furia lui Trump la începutul acestui an, după ce a criticat războiul din Iran.

Întrebat despre încercarea lui Trump de a interzice accesul CNN și al altor câteva publicații la Casa Albă, Leo, aflat la bordul avionului spre Paris, și-a reafirmat sprijinul pentru libertatea presei, spunând că toți sunt bineveniți să relateze despre vizita sa.

Franța, o națiune laică în care separarea bisericii de stat este consacrată printr-o lege din 1905, a înregistrat o scădere constantă a afilierii la 'Biserica Catolică' în perioada postbelică, reflectând o tendință din alte țări tradițional catolice.

Deși Conferința Episcopilor Francezi indică o creștere a numărului de adulți care s-au botezat, un raport publicat de agenția oficială de statistică INSEE a arătat că doar 25% dintre francezii cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani s-au identificat drept catolici, comparativ cu 43% cu un deceniu în urmă.

Vizita papei Leon are loc în contextul în care liderii catolici din Franța au fost în conflict cu guvernul în ceea ce privește consacrarea în 2024 a dreptului la avort în constituția franceză, o premieră mondială, și adoptarea legii care legalizează moartea asistată pentru adulții cu boli incurabile.

Liderii catolici francezi speră că vizita Papei va repara din imaginea Bisericii după ce un raport zdrobitor din 2021 a constatat că aproximativ 330.000 de copii francezi au fost abuzați de clerici catolici și lideri laici pe parcursul a șapte decenii.

Episcopii francezi au introdus de atunci măsuri de compensare și protecție, dar supraviețuitorii au continuat să facă presiuni asupra liderilor Bisericii pentru a da dovadă de responsabilitate.

'Leon poartă imensa responsabilitate de a declara că e de ajuns', a declarat pentru Reuters Alain Esquerre, în vârstă de 66 de ani, purtător de cuvânt al victimelor la instituția catolică Notre-Dame de Betharram.

Papa se va întâlni duminică, la Lourdes, cu șapte victime franceze ale abuzurilor comise de clericii catolici.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: EPA