Dezvoltarea organelor reproductive feminine ar putea fi afectată de consumul de Tylenol, sau paracetamol, de către mame în timpul sarcinii, conform unui studiu care, potrivit autorilor săi, nu dovedește, însă, că acest medicament analgezic are efect direct asupra fertilității viitoare a fiicelor, transmite miercuri Reuters. Pentru a se stabili dacă diferențele observate în studiul realizat pe sugari au implicații asupra fertilității la vârste mai înaintate și asupra vârstei la care survine menopauza, va fi necesară o monitorizare pe termen lung, a precizat într-un comunicat coordonatoarea studiului, Margit Bistrup Fischer, de la Rigshospitalet din Copenhaga.
Femeile care au utilizat în timpul sarcinii Tylenol - comercializat și sub denumirea de acetaminofen sau paracetamol în afara Statelor Unite - nu ar trebui să se alarmeze în urma acestor descoperiri, a spus Fischer.
Echipa sa a studiat 302 fetițe în vârstă de trei luni ale căror mame fuseseră monitorizate pentru consumul de Tylenol pe durata sarcinii.
Nouăzeci și două dintre fetițe au fost expuse pentru prima dată la Tylenol în perioada intrauterină, înainte de săptămâna a 17-a de sarcină, 67 au fost expuse inițial după săptămâna a 17-a, iar 143 au fost născute de femei care nu au utilizat acest medicament.
Expunerea la Tylenol a fost evaluată pe baza probelor de urină furnizate de femei la intervale regulate. Mamele au luat doze relativ mici și niciuna nu a depășit doza maximă zilnică recomandată de 4.000 de miligrame. Majoritatea l-au luat pentru dureri de cap sau dureri musculo-scheletale.
În medie, fetițele expuse în uter aveau ovare mai mici, mai puțini foliculi ovarieni - structurile care conțin ovule imature - uter mai mic și niveluri mai scăzute ale hormonilor reproductivi, au raportat cercetătorii miercuri în revista științifică Human Reproduction Open.
Funcția reproductivă și perioada fertilă a unei femei sunt stabilite încă din perioada intrauterină, au explicat cercetătorii, iar fetele se nasc cu toate ovulele pe care le vor avea vreodată.
Studiile realizate pe animale au sugerat că expunerea fetală la Tylenol, cel mai frecvent utilizat medicament în timpul sarcinii, ar putea afecta rezerva de ovule și funcția reproductivă ulterioară, însă până în prezent nu au fost raportate descoperiri similare la oameni.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a asociat utilizarea Tylenolului în timpul sarcinii cu autismul, o afirmație respinsă pe scară largă de comunitatea medicală și de marile organizații din domeniul sănătății, fiind considerată lipsită de fundament științific.
Cercetătorii au constatat că fetițele în vârstă de trei luni monitorizate în cadrul studiului, care au fost expuse la Tylenol în perioada intrauterină, prezentau, în medie, un volum ovarian cu 40% mai mic, un volum uterin cu 13% mai mic și cu 23% mai puțini foliculi ovarieni.
Bebelușii expuși la medicament în primele stadii ale sarcinii - înainte de săptămâna a 17-a - prezentau, de asemenea, niveluri mai scăzute de hormon anti-Mullerian (AMH), un indicator al cantității și calității ovulelor din ovare.
Cercetătorii au analizat, de asemenea, un grup separat de 1.210 de fete care au fost monitorizate de la vârsta de sugar până la adolescență și ale căror mame au raportat utilizarea Tylenolului în timpul sarcinii. În acest grup, expunerea fetală a fost asociată cu un uter mai mic la pubertate și cu ovare mai mici în timpul adolescenței.
Studiul nu poate prezice rezultatele pentru nicio femeie sau copil în parte, a notat Fischer, menționând că multe femei care au utilizat Tylenol în timpul sarcinii au avut fiice ale căror dimensiuni ovariene erau similare cu cele ale fiicelor născute de femei care nu au utilizat medicamentul.
Liniile directoare actuale continuă să recomande Tylenolul pentru tratarea durerii și a febrei în timpul sarcinii. Febra mare netratată sau durerea severă pot reprezenta ele însele riscuri pentru mamă și făt, a subliniat Fischer.
Într-un comentariu care însoțește lucrarea, dr. Christian De Geyter, specialist în medicină reproductivă la Spitalul Universitar din Basel, Elveția, a afirmat că rezultatele cercetării se potrivesc cu datele din studiile efectuate pe animale.
Monitorizarea fetelor expuse la Tylenol în perioada intrauterină ar trebui să se extindă până la menopauză, a spus De Geyter, adăugând că recomandările privind utilizarea acestui medicament în timpul sarcinii ar trebui reanalizate. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Utilizarea paracetamolului de către gravide ar putea fi asociată cu modificări la nivelul uterului și ovarelor fiicelor acestora (studiu)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patronul Ryanair cere scuze pentru că i-a calificat drept 'violatori' pe concurenții săi
Patronul companiei Ryanair, Michael O'Leary, și-a cerut vineri scuze 'victimelor și supraviețuitoarelor' violențelor sexuale pentru că a comparat cu 'violatorii' companii aeriene concurente, relatează France Presse. într-o înregistrare video publicată pe rețelele de socializare, directorul general al companiei a
Cum va funcționa aplicația europeană de verificare a vârstei pentru accesul pe rețelele de socializare
Comisia Europeană a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la rețelele de socializare, cu conturi supravegheate de părinți până la vârsta de 15 ani, măsură ce se va baza pe un instrument construit de Bruxelles: o aplicație gratuită, open-source, de verificare a vârstei, care informează o platformă dacă un utilizator îndeplinește
Peste 1.000 de cazuri de violență sexuală de la începutul conflictului din #Ucraina (ONU)
Peste 1.000 de cazuri de violență sexuală au fost documentate de la începutul conflictului din Ucraina, a raportat vineri înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, atribuind nouă din zece cazuri părții ruse, relatează AFP. 'Sunt profund alarmat de prevalența acestor acte odioase (...) și mă tem că vor con
Filipine: Cel puțin 6 elevi uciși și 17 răniți într-un atac armat la o școală
Cel puțin șase elevi au fost uciși și alți 17 răniți vineri în Filipine într-un atac armat la o școală din orașul Banga, în partea de sud a țării, au anunțat autoritățile, potrivit agențiilor EFE și dpa. Printre minorii decedați se numără și atacatorul, în vârstă de 16 ani, care s-a sinucis, a precizat Departament
Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe țări din UE, inclusiv în România (studiu)
După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii '80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe țări europene de la începutul pandemiei de COVID-19, existând riscul reapariției unor boli infecțioase, conform unui studiu publicat joi de revista științifică The Lancet și citat vineri de agențiile
SUA: Un fost șef de penitenciar din Damasc, condamnat la 60 de ani de închisoare pentru tortură
Un sirian, fost director al unei închisori din Damasc între 2005 și 2008, a fost condamnat la 60 de ani de închisoare în Statele Unite de către un tribunal federal pentru tortură, a anunțat joi Departamentul american al Justiției într-un comunicat, relatează AFP. Samir Ousman Alsheikh, care a condus închisoa
VIDEO SUA: Un avion F-16 s-a prăbușit, pilotul a reușit să se catapulteze
Un avion de vânătoare F-16 al armatei americane s-a prăbușit în statul Michigan, în nordul SUA, pilotul reușind să se catapulteze teafăr și nevătămat din aparat, a indicat joi armata, confirmând o informație publicată de media americane, transmite AFP. 'Un F-16 al Gărzii Naționale aeriene din Texas, alocat Escadrile
Epidemia de Ebola nu este sub control, avertizează Africa CDC
Focarul de Ebola din estul Republicii Democrate Congo (RDC) 'nu este sub control', a avertizat joi directorul general al agenției de sănătate a Uniunii Africane (Africa CDC), la o zi după ce OMS a observat 'semne încurajatoare', transmite AFP. RDC a declarat al 17-lea focar de Ebola la mijlocul lunii mai, cu câteva









