Un agent al poliției federale pentru imigrație din SUA (ICE), suspendat pentru declarații mincinoase privind focurile de armă care au rănit un imigrant venezuelean la Minneapolis în ianuarie, a fost pus sub acuzare de justiția federală, a relatat joi presa americană, scrie AFP.

Autoritățile judiciare din statul Minnesota (nord) au inițiat deja în mai proceduri penale împotriva acestui agent, Christian Castro, pentru agresiune și mărturie mincinoasă, și au emis un mandat național de arestare pe numele său. Însă statul Texas (sud), unde acesta locuiește și care este guvernat de republicani, a refuzat până în prezent să îl extrădeze către statul condus de democrați.

El a fost reținut în Texas timp de 90 de zile, până când un judecător a ordonat eliberarea sa săptămâna trecută.

Christian Castro, 52 de ani, este în prezent acuzat la nivel federal de 'declarații mincinoase', însă actul de acuzare - o decizie rară din partea administrației Trump la adresa unui agent de imigrație - nu a fost încă făcut public, a informat presa americană, citând surse apropiate dosarului.

Un procuror federal din Minnesota care dorea să îl pună sub acuzare și pentru încălcarea drepturilor fundamentale (fapte pasibile de pedepse mai grave) s-a lovit de refuzul Departamentului de Justiție de la Washington, a dezvăluit publicația ProPublica, citând e-mailuri adresate avocaților.

Directorul ICE, Todd Lyons, anunțase în februarie că Christian Castro și un alt agent au fost plasați în 'concediu administrativ până la finalizarea unei anchete interne amănunțite'.

Celor doi li se reproșează că au mințit 'sub jurământ' în legătură cu circumstanțele în care au deschis focul în timpul urmăririi unui presupus imigrant venezuelean în situație ilegală pe 14 ianuarie.

La momentul faptelor, Departamentul pentru Securitate Internă afirmase că unul dintre agenți a fost atacat 'cu o lopată de zăpadă și o coadă de mătură' de către doi bărbați și că a fost nevoit să tragă 'pentru a-și proteja viața', rănindu-l pe unul dintre ei la picior.

Imaginile de pe camerele de supraveghere au contrazis, însă, versiunea polițiștilor, iar procuratura a abandonat acuzațiile împotriva celor doi imigranți venezueleni.

Incidentul a avut loc în timpul operațiunii 'Metro Surge', de arestare în masă a imigranților, lansată de administrația Trump în Minneapolis, principalul oraș din statul Minnesota.

Declanșată la sfârșitul lunii decembrie, operațiunea s-a încheiat la jumătatea lunii februarie cu arestarea a '4.000 de străini în situație ilegală', potrivit guvernului federal, și a fost marcată de moartea a doi manifestanți împotriva ICE, uciși de agenți federali. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)