Papa Leon al XIV-lea a trimis un prim ajutor în valoare de 100.000 de euro pentru victimele cutremurului din Columbia, sumă direcționată către Conferința Episcopilor, care se va ocupa de distribuirea banilor, transmite miercuri agenția de presă EFE.
Suma de 100.000 de euro este destinată direct Secretariatului național pentru afaceri pastorale și sociale din cadrul Conferinței Episcopilor din Columbia, care funcționează ca centru de coordonare pentru strângerea și distribuirea ajutoarelor, cu scopul de a oferi asistență diecezelor afectate, potrivit media vaticane.
Suma a fost convenită cu beneficiarii și constituie o donație inițială destinată urgențelor.
Papa Leon al XIV-lea s-a rugat miercuri pentru familiile victimelor cutremurului din Columbia 'și pentru toți cei care au fost afectați de această tragedie' și și-a exprimat recunoștința față de cei implicați în operațiunile de căutare și salvare. 'Doresc să-mi exprim solidaritatea cu frații și surorile noastre columbiene care au suferit consecințele recentului cutremur, care a provocat numeroase victime și răniți, pe lângă pagube materiale imense', a afirmat papa în cadrul audienței generale, în timpul salutului adresat credincioșilor în limba spaniolă.
Seismul cu magnitudinea 7,4, produs luni dimineață, ar fi provocat 254 de morți, potrivit unui bilanț neoficial citat de Reuters.
Papa Leon al XIV-lea s-a arătat marți 'profund afectat' de seismul devastator. O telegramă trimisă în numele papei de cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, către Francisco Javier Munera Correa, arhiepiscop de Cartagena și președinte al Conferinței episcopale columbiene, preciza că papa se roagă pentru toate victimele cutremurului. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:










