El Nino a egalat un record de intensitate, a declarat luni pentru AFP unul dintre specialiștii în domeniu, folosind unul dintre cele două criterii de măsurare utilizate de comunitatea științifică, în timp ce acest fenomen meteorologic își face deja simțită influența în mod dramatic pe tot globul.
Anomalia de temperatură a apelor de suprafață din Pacificul ecuatorial atinge în prezent 3,07 grade Celsius, adică la fel de mult ca recordul fenomenului din 2015-2016, a declarat pentru AFP Zeke Hausfather, climatolog la institutul independent Berkeley Earth din Statele Unite.
Deși această cifră a fost obținută cu ajutorul unei metode abandonate în prezent de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, ea arată intensitatea extremă a acestui fenomen din 2026-2027, al cărui vârf este așteptat în decembrie.
El Nino a provocat deja condiții climatice extreme în întreaga lume. În America Centrală, o secetă - cea mai gravă din memoria locuitorilor - a uscat câmpurile, a condus la scăderea recoltelor și a efectivelor de animale și a provocat o penurie de hrană pentru populațiile locale.
De asemenea, a perturbat funcționarea Canalului Panama și pescuitul de hamsii în Peru și a alimentat incendiile din Indonezia.
'Luna septembrie are șanse mari să înregistreze cele mai mari anomalii de temperatură din istorie, cu excepția cazului în care se va întâmpla ceva excepțional până la sfârșitul lunii', a precizat Zeke Hausfather.
Estimarea sa se bazează pe datele înregistrate de balizele marine ale NOAA. Aceasta din urmă utilizează, încă de la începutul anului 2026, o altă metodă de calcul.
Indicele Old Oceanic Nino Index (ONI), utilizat de Zeke Hausfather, compară temperatura unei zone din Pacific (centru-est) cu media pe 30 de ani. Însă, întrucât oceanele se încălzesc rapid, această medie pe 30 de ani este din ce în ce mai puțin adaptată.
Noua metodă, Relative Oceanic Nino Index (RONI), compară anomalia de temperatură a zonei cu restul zonelor tropicale. O metodă 'mai clară și mai fiabilă' pentru monitorizarea fenomenelor El Nino și La Nina în timp real, conform NOAA.
Conform acestei tehnici recente, cifrele sunt în prezent mai mici, încă sub nivelurile record.
Însă, la începutul lunii septembrie, NOAA estima la 75% probabilitatea ca fenomenul din acest an să devină cel mai puternic înregistrat vreodată.
Încălzirea apelor de suprafață provocată de El Nino modifică întreaga situație meteorologică și vânturile deasupra Pacificului, ceea ce, printr-un efect de domino, afectează precipitațiile și temperaturile la nivel global. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Actualul fenomen El Nino egalează un record, afirmă un om de știință

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 12,5 trilioane de tone de gheață polară au dispărut din anii '70
O echipă internațională de cercetători a ajuns la concluzia că o cantitate uriașă de 12,5 trilioane de tone de gheață polară a dispărut din Groenlanda și Antarctica începând cu anii '70, în urma analizei celei mai extinse serii de date din istorie provenită de la observații prin satelit, transmite miercuri Space.com care citează un studiu realiz
Biserica Catolică din Panama a primit zeci de plângeri privind abuzuri sexuale (raport)
Biserica Catolică din Panama a înregistrat zeci de plângeri privind cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor și a altor persoane vulnerabile, comise de membri ai clerului pe parcursul a peste două decenii, potrivit conform unui raport publicat marți, citat miercuri de AFP. Ancheta, realizată de două universități catolice la solic
Epidemia de Ebola din RD Congo rămâne scăpată de sub control (OMS)
Focarul de Ebola din Republica Democratică Congo (RDC) continuă să fie scăpat de sub control, în pofida unei reduceri modeste a numărului de cazuri de infectare la nivel național, a declarat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată marți de agenția de presă Xinhua. Transmiterea se deplasează din punct de vedere geografic și amenință cu o răspândire
Singapore: Pasagerii care ascultă muzică la volum ridicat în autobuze vor fi amendați cu aproximativ 400 de dolari
Autoritățile din Singapore vor amenda cu până la 500 de dolari singaporezi (aproximativ 391 de dolari americani) pasagerii de autobuz care, începând de miercuri, ascultă muzică la volum ridicat, pun picioarele pe scaune sau mănâncă ori beau în interiorul vehiculelor, informează EFE. Autoritatea pentru transport de
Japonia/ Bilanțul taifunului Dujuan urcă la nouă morți
Bilanțul taifunului Dujuan, care a adus ploi torențiale în zona metropolitană a capitalei Japoniei, Tokyo, la începutul acestei săptămâni, a urcat la nouă morți, au relatat miercuri media japoneze, transmite agenția de presă DPA.
Trei din patru americani cred că firmele de tehnologie nu fac suficient pentru a îmbunătăți siguranța AI (sondaj)
Aproximativ 73% dintre americani își exprimă îngrijorarea că firmele din domeniul inteligenței artificiale (AI) nu au luat măsuri suficiente pentru a preveni eventualele daune grave pe care această tehnologie le-ar putea cauza societății, pe fondul temerilor tot mai mari privind direcția în care evoluează această tehnologie, conform rezultatelor unui nou so
Franța: Dispozitiv de securitate ieșit din comun pentru vizita papei Leon al XIV-lea
Un dispozitiv de securitate fără precedent va fi desfășurat pe durata celor patru zile ale vizitei papei Leon al XIV-lea în Franța, cu o atenție deosebită acordată prezenței sale la Paris, vineri și sâmbătă, care ar urma să atragă un milion de persoane, transmite marți AFP. Pentru acest eveniment excepțional, ultima vizită a unui p
Peste 170.000 de oameni au avut probleme respiratorii provocate de degajările de fum din incendiile din Indonezia
Peste 170.000 de persoane au suferit probleme respiratorii în Indonezia din luna august și până în prezent, din cauza incendiilor care au devastat mai multe provincii ale arhipelagului, a declarat marți un oficial al Ministerului Sănătății, transmite marți AFP. 'Au existat 174.694 de cazuri de infecții respiratorii acute









