Mii de tineri veniți din toată Europa l-au aclamat joi pe papa Leon al XIV-lea la Assisi, în centrul Italiei, unde suveranul pontif a celebrat o liturghie în cadrul comemorărilor prilejuite de împlinirea a 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc, informează AFP.

Papa Leon a vizitat bazilica Santa Maria degli Angeli, construită în jurul micii capele unde Sfântul Francisc din Assisi și-a fondat ordinul în secolul al XIII-lea și unde a murit în anul 1226.

La sosirea sa la bazilică, puțin înainte de ora 9:00, Leon al XIV-lea a întâlnit mii de tineri europeni, credincioși sau nu, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, care participă la evenimentul ''GO! Întâlnirea tinerilor franciscani 2026''.

Papa a răspuns întrebărilor a trei dintre ei, dornici de sfaturi despre modalitatea de a trăi credința cât mai bine posibil într-o lume ''care evoluează rapid'' și unde ''domnește cultura provizoriului''.

''Prezența franciscanilor a inspirat, de-a lungul secolelor, dialogul și a favorizat coexistența pașnică între catolici, ortodocși și musulmani'', le-a reamintit Leon al XIV-lea.

''Astăzi, a rămâne fidel acestei tradiții a proximității înseamnă a merge împotriva curentului, contribuind la purificarea memoriei și la cultivarea reconcilierii'', a adăugat el, estimând ''că li se va cere din ce în ce mai mult creștinilor să devină artizani ai păcii în sânul unor societăți tentate să instrumentalizeze religia pentru a opune identitățile''.

În cadrul liturghiei celebrată la bazilica Santa Maria degli Angeli, strâns legată de viața Sfântului Francisc, simbol al sărăciei, al păcii și al dialogului, papa a invitat tinerii ''să se sustragă culturii puterii'' și ''să dărâme zidurile care separă ființele umane unele de altele''.

''Dragi tineri: azi, Europa și întreaga lume caută în rândul vostru noi sfinți'', a mai declarat suveranul pontif în cadrul omiliei sale.

Situat la o distanță de 150 de kilometri nord de Roma, orașul Assisi, un important loc de pelerinaj în Italia, găzduiește în acest an celebrările dedicate împlinirii a 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc, fondatorul ordinului franciscan și una dintre cele mai venerate figuri ale catolicismului.

Această vizită - a doua a papei la Assisi după noiembrie 2025 - se înscrie într-o serie de deplasări estivale ale liderului Bisericii Catolice în afara Vaticanului, care va include, de asemenea, o vizită pastorală la Rimini, precum și în Republica San Marino pe 22 august. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)