Zona din jurul orașului Pisa, situat în centrul Italiei, a fost zguduită de un cutremur, informează DPA.
Autoritățile din Pisa au dezvăluit marți că numeroase persoane au ieșit rapid pe străzi, temându-se de posibile pagube majore.
S-au înregistrat sute de apeluri la numărul de urgență 112 în urma acestui cutremur, care s-a produs în jurul orei locale 10:15 (08:15 GMT). Deocamdată nu au fost raportate persoane rănite și nici pagube materiale.
Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia (INGV) a precizat că seismul a avut magnitudinea 4,3. Epicentrul său s-a situat la o distanță de aproximativ șapte kilometri de Pisa, la adâncimea de opt kilometri.
Orașul Pisa este cunoscut în lumea întreagă pentru Turnul Înclinat, care are o înălțime de peste 50 de metri. Rapoartele inițiale ale autorităților au indicat că faimosul turn nu a suferit daune și că a rămas deschis pentru vizitatori.
Italia se află la intersecția dintre placa tectonică africană și cea eurasiatică, iar întreaga țară este afectată în mod regulat de cutremure.
Weekendul trecut, în orașul Napoli, din sudul Italiei, a avut loc un cutremur violent - cel mai puternic din ultimele patru decenii. Douăzeci și șase de persoane au fost rănite în urma cutremurului, care a avut magnitudinea 4,7.
Marți a avut loc la Napoli un marș de protest, în cadrul căruia locuitorii au cerut statului o protecție mai bună împotriva cutremurelor. Pe pancarte se puteau citi sloganuri precum 'Rușine!'. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Un cutremur s-a produs în apropiere de Pisa, însă nu a afectat faimosul turn înclinat din orașul italian

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia/ Bilanțul taifunului Dujuan urcă la nouă morți
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Trei din patru americani cred că firmele de tehnologie nu fac suficient pentru a îmbunătăți siguranța AI (sondaj)
Aproximativ 73% dintre americani își exprimă îngrijorarea că firmele din domeniul inteligenței artificiale (AI) nu au luat măsuri suficiente pentru a preveni eventualele daune grave pe care această tehnologie le-ar putea cauza societății, pe fondul temerilor tot mai mari privind direcția în care evoluează această tehnologie, conform rezultatelor unui nou so
Franța: Dispozitiv de securitate ieșit din comun pentru vizita papei Leon al XIV-lea
Un dispozitiv de securitate fără precedent va fi desfășurat pe durata celor patru zile ale vizitei papei Leon al XIV-lea în Franța, cu o atenție deosebită acordată prezenței sale la Paris, vineri și sâmbătă, care ar urma să atragă un milion de persoane, transmite marți AFP. Pentru acest eveniment excepțional, ultima vizită a unui p
Peste 170.000 de oameni au avut probleme respiratorii provocate de degajările de fum din incendiile din Indonezia
Peste 170.000 de persoane au suferit probleme respiratorii în Indonezia din luna august și până în prezent, din cauza incendiilor care au devastat mai multe provincii ale arhipelagului, a declarat marți un oficial al Ministerului Sănătății, transmite marți AFP. 'Au existat 174.694 de cazuri de infecții respiratorii acute
Papa Leon al XIV-lea vizitează Franța, în contextul în care Biserica se confruntă cu șocul abuzurilor clerului
Papa Leon al XIV-lea se deplasează vineri în Franța în prima vizită oficială a unui suveran pontif din această țară din ultimii aproape 20 de ani, transmite marți Reuters. Liderii catolici speră că această vizită va reabilita imaginea Bisericii Catolice Franceze, afectată grav după ce un raport devastator din 2021 privind abuzurile
Mexic/ Ciclonul Polo a crescut în intensitate devenind uragan de categoria a 4-a, în largul orașului Acapulco
Ciclonul Polo s-a intensificat marți, transformându-se într-un uragan de categoria a 4-a (din 5) în largul coastelor mexicane ale Oceanului Pacific, unde se află celebra stațiune Acapulco, și ar urma să atingă categoria maximă în următoarele ore, a anunțat Centrul american de monitorizare a uraganelor (NHC), citat de AFP.
Actualul fenomen El Nino egalează un record, afirmă un om de știință
El Nino a egalat un record de intensitate, a declarat luni pentru AFP unul dintre specialiștii în domeniu, folosind unul dintre cele două criterii de măsurare utilizate de comunitatea științifică, în timp ce acest fenomen meteorologic își face deja simțită influența în mod dramatic pe tot globul. Anomalia de temperatură
UPDATE Japonia/Cel puțin cinci morți după trecerea unui taifun; mii de gospodării fără electricitate
Bilanțul victimelor provocate de trecerea taifunului Dujuan prin Japonia a urcat marți la cinci morți, șase dispăruți și 23 de răniți, în timp ce ciclonul se îndepărta de arhipelag după ce a adus cantități record de precipitații și a provocat alunecări de teren și inundații în zona metropolitană a capitalei Tokyo, transmite agenția de presă EFE.









