Republica Democrată Congo a confirmat că bilanțul deceselor legate de epidemia de Ebola a urcat la 999, a anunțat miercuri Institutul Național pentru Sănătate Publică, potrivit DPA.
Potrivit Institutului, 2.473 de persoane sunt în prezent infectate cu Ebola, iar 737 de pacienți sunt tratați în izolare.
Potrivit instituției, 82% dintre persoanele care au intrat în contact cu cazuri confirmate de Ebola sunt monitorizare în prezent. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că 90% dintre contacți trebuie identificați și monitorizați pentru ca epidemia să poată fi adusă sub control.
Până în prezent, cazuri de infectare cu această boală virală adesea fatală au fost înregistrate în cinci dintre cele 26 de provincii din această țară din centrul Africii, cu o populație de 116 milioane locuitori.
Provincia Ituri din nord-est este epicentrul focarului actual. Ituri se află la granița cu Uganda și cu Sudanul de Sud. Cazuri de Ebola s-au înregistrat și în Uganda, dintre care două decese.
Ebola este o boală severă, care se transmite prin contact fizic și prin contact cu fluide corporale. Focarul actual s-a dovedit deosebit de dificil de ținut sub control în parte pentru că încă nu există un vaccin specific sau tratament pentru tulpina Bundibugyo, care face ravagii în Congo.
Studii clinice privind două tratamente antivirale sunt în desfășurare din luna iulie. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Ebola / Bilanțul deceselor se apropie de 1.000 în RD Congo

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia/ Bilanțul taifunului Dujuan urcă la nouă morți
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Trei din patru americani cred că firmele de tehnologie nu fac suficient pentru a îmbunătăți siguranța AI (sondaj)
Aproximativ 73% dintre americani își exprimă îngrijorarea că firmele din domeniul inteligenței artificiale (AI) nu au luat măsuri suficiente pentru a preveni eventualele daune grave pe care această tehnologie le-ar putea cauza societății, pe fondul temerilor tot mai mari privind direcția în care evoluează această tehnologie, conform rezultatelor unui nou so
Franța: Dispozitiv de securitate ieșit din comun pentru vizita papei Leon al XIV-lea
Un dispozitiv de securitate fără precedent va fi desfășurat pe durata celor patru zile ale vizitei papei Leon al XIV-lea în Franța, cu o atenție deosebită acordată prezenței sale la Paris, vineri și sâmbătă, care ar urma să atragă un milion de persoane, transmite marți AFP. Pentru acest eveniment excepțional, ultima vizită a unui p
Peste 170.000 de oameni au avut probleme respiratorii provocate de degajările de fum din incendiile din Indonezia
Peste 170.000 de persoane au suferit probleme respiratorii în Indonezia din luna august și până în prezent, din cauza incendiilor care au devastat mai multe provincii ale arhipelagului, a declarat marți un oficial al Ministerului Sănătății, transmite marți AFP. 'Au existat 174.694 de cazuri de infecții respiratorii acute
Papa Leon al XIV-lea vizitează Franța, în contextul în care Biserica se confruntă cu șocul abuzurilor clerului
Papa Leon al XIV-lea se deplasează vineri în Franța în prima vizită oficială a unui suveran pontif din această țară din ultimii aproape 20 de ani, transmite marți Reuters. Liderii catolici speră că această vizită va reabilita imaginea Bisericii Catolice Franceze, afectată grav după ce un raport devastator din 2021 privind abuzurile
Mexic/ Ciclonul Polo a crescut în intensitate devenind uragan de categoria a 4-a, în largul orașului Acapulco
Ciclonul Polo s-a intensificat marți, transformându-se într-un uragan de categoria a 4-a (din 5) în largul coastelor mexicane ale Oceanului Pacific, unde se află celebra stațiune Acapulco, și ar urma să atingă categoria maximă în următoarele ore, a anunțat Centrul american de monitorizare a uraganelor (NHC), citat de AFP.
Actualul fenomen El Nino egalează un record, afirmă un om de știință
El Nino a egalat un record de intensitate, a declarat luni pentru AFP unul dintre specialiștii în domeniu, folosind unul dintre cele două criterii de măsurare utilizate de comunitatea științifică, în timp ce acest fenomen meteorologic își face deja simțită influența în mod dramatic pe tot globul. Anomalia de temperatură
UPDATE Japonia/Cel puțin cinci morți după trecerea unui taifun; mii de gospodării fără electricitate
Bilanțul victimelor provocate de trecerea taifunului Dujuan prin Japonia a urcat marți la cinci morți, șase dispăruți și 23 de răniți, în timp ce ciclonul se îndepărta de arhipelag după ce a adus cantități record de precipitații și a provocat alunecări de teren și inundații în zona metropolitană a capitalei Tokyo, transmite agenția de presă EFE.









