Aproape 200 de pompieri și membri ai echipelor de intervenție au fost mobilizați joi pentru a stinge un incendiu la o fabrică de încălțăminte din China, unde oamenii au rămas blocați timp de mai multe ore după izbucnirea flăcărilor, au anunțat autoritățile, conform AFP.

Incendiul a izbucnit în jurul prânzului la fabrica de încălțăminte Huiteng, situată în orașul Jinjiang din provincia Fujian (sud-estul Chinei).

Echipele locale de pompieri și de salvare au desfășurat 183 de persoane și 35 de vehicule, a anunțat Ministerul chinez pentru Managementul Situațiilor de Urgență într-un comunicat, ceea ce stârnește temeri privind pierderi semnificative de vieți omenești și pagube materiale.

Incendiul a provocat victime, a precizat ministerul, folosind o formulare vagă, fără a specifica numărul de persoane potențial rănite sau ucise.

La rândul său, președintele chinez Xi Jinping, citat de Xinhua, a declarat ceva mai clar, potrivit AFP, că incendiul a provocat 'pierderi grele de vieți omenești', dar tot fără a oferi un bilanț.

Imaginile transmise în direct de televiziunea de stat CCTV au arătat pompieri stropind cu apă o clădire cu mai multe etaje, albă și albastră, înnegrită de flăcări și cu un fum gros și gri ieșind din ferestre.

Ministerul a dat asigurări că incendiul este în curs de a fi stins, cerând în același timp eforturi 'maxime' pentru a-l elimina complet, pentru a căuta persoanele prinse înăuntru și pentru a-i trata pe răniți.

'În același timp, trebuie investigate cauzele incendiului, trebuie învățate lecții și trebuie luate măsuri eficiente pentru a preveni repetarea unor accidente similare', se subliniază în comunicat.

Unele persoane au rămas blocate în interiorul fabricii și nu s-a putut ajunge la ele, a relatat agenția oficială de știri Xinhua.

China a lansat o campanie împotriva riscurilor de incendiu în clădirile înalte în noiembrie, după ce un incendiu uriaș a cuprins mai multe turnuri rezidențiale din Hong Kong (sudul Chinei), omorând 168 de persoane. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Incendiu la o fabrică de încălțăminte din China: Un prim bilanț indică 28 de morți