Incendiul izbucnit joi la o fabrică de încălțăminte din China, unde oamenii au rămas blocați timp de mai multe ore după izbucnirea flăcărilor, s-a soldat cu 28 de morți, un prim bilanț după ce președintele chinez Xi Jinping a evocat ''pierderi grele de vieți omenești'', transmit AFP și Xinhua.

Incendiul a izbucnit în jurul prânzului (ora 04:00 GMT) la fabrica de încălțăminte Huiteng, situată în orașul Jinjiang din provincia Fujian (sud-estul Chinei).

Echipele locale de pompieri și de salvare au desfășurat 183 de persoane și 35 de vehicule, a anunțat Ministerul chinez pentru Managementul Situațiilor de Urgență într-un comunicat, ceea ce stârnește temeri privind pierderi semnificative de vieți omenești și pagube materiale.

Imaginile transmise în direct de televiziunea de stat CCTV au arătat pompieri stropind cu apă o clădire cu mai multe etaje, albă și albastră, înnegrită de flăcări și cu un fum gros ieșind pe ferestre.

Unele persoane au rămas blocate în interiorul fabricii și nu s-a putut ajunge la ele, a relatat agenția oficială de știri chineză Xinhua.

China a lansat o campanie împotriva riscurilor de incendiu în clădirile înalte în noiembrie, după ce un incendiu uriaș a cuprins mai multe turnuri rezidențiale din Hong Kong, omorând 168 de persoane. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Incendiu puternic la o fabrică de încălțăminte din China