Norvegia impune o interdicție aproape totală privind utilizarea instrumentelor de AI generativ de către elevii din școala elementară, restricționând în același timp folosirea lor în educația copiilor de vârstă mai mare pentru a preîntâmpina un impact negativ asupra învățării, a spus vineri prim-ministrul acestei țări, potrivit Reuters.

În contextul unei scăderi pe scară largă a rezultatelor la testele școlare, guvernul a interzis în 2024 smartphone-urile în școli și le-a redat profesorilor mai multe atribuții privind menținerea disciplinei în sălile de clase.

Folosirea AI crește riscul ca elevii de vârstă mică să rateze pași importanți în educația lor, a spus prim-ministrul Jonas Gahr Stoere cu prilejul unei conferințe de presă desfășurate vineri.

''Cel mai important în școală este să-i învățăm pe copiii noștri să citească, să scrie, să calculeze'', a spus Stoere, adăugând că noul standard va fi impus începând cu viitorul an școlar, care începe la sfârșitul lui august.

Elevii de la clasa I la clasa a VII-a, cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani, ar trebui, ca regulă generală, să nu folosească AI, iar cei din ciclul gimnazial, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, pot folosi cu prudență astfel de instrumente sub supravegherea profesorilor, a spus guvernul.

În educația liceală, de la 17 la 19 ani, elevii trebuie să învețe să folosească AI în mod adecvat, astfel încât să fie pregătiți pentru următoarele cicluri de educație și pentru piața muncii, a adăugat guvernul.

Norvegia a început să implementeze utilizarea computerelor în sălile de clasă în anii 1990, apoi a iPad-urilor din 2010, reducând dependența de cărți și de scrisul de mână.

Într-un comunicat pe aceeași temă publicat vineri, guvernul a mai spus că va propune legislație pentru a finanța utilizarea unui număr mai mare de cărți în clase, inversând tendința către tablete. Guvernul norvegian a anunțat de asemenea în aprilie că are în plan interzicerea utilizării rețelelor de socializare înainte vârstei de 16 ani, încadrându-se astfel într-un trend inițiat de Australia și de alte țări în scopul reducerii timpului petrecut de tineri pe dispozitivele electronice. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Preda)