Papa Leon al XIV-lea a deplâns răspândirea unei nedreptăți sociale 'care izvorăște din corupția arogantă' și a denunțat faptul că mediul digital accentuează 'perdeaua de indiferență' față de cei săraci, în mesajul său publicat duminică, relatează EFE.
'Strigătul de dreptate al celor săraci este astăzi redus la tăcere prin numeroase tehnici, din ce în ce mai subtile, până când orice efort al lor de a-și face auzite cererile rămâne fără glas', afirmă suveranul pontif în mesaj.
Concret, el a subliniat că 'mediul digital radicalizează prejudecățile' față de persoanele cele mai defavorizate și contribuie la întărirea 'cortinei de indiferență care înconjoară cauzele lor'.
De asemenea, el a deplâns 'cât de răspândită este și în zilele noastre nedreptatea socială care izvorăște din corupția arogantă', realitate pe care a calificat-o drept 'deplorabilă' și 'discriminatorie'.
Potrivit Papei, atunci când se pierde simțul transcendenței, societățile cad într-o 'logică de desacralizare, caracterizată prin abuz și excludere, care marginalizează și umilește', în care oamenii încetează să se mai așeze unii lângă alții în spiritul respectului reciproc pentru a se plasa 'unii deasupra celorlalți sub semnul dominației și al supunerii'.
'Primii care resimt consecințele sunt cei săraci, al căror număr, nu întâmplător, este în creștere în multe societăți', a avertizat el.
Comunitatea creștină nu poate rămâne 'indiferentă' și a subliniat rolul Bisericii ca 'refugiu' pentru cei care trăiesc în condiții de vulnerabilitate, a mai susținut el.
În fața 'obsesiei celor care acumulează bogății doar pentru ei înșiși', Leon al XIV-lea a opus exemplul celor care își deschid inima față de cei nevoiași.
'Obsesia celor care acumulează bogății doar pentru ei înșiși se lovește de hotărârea lui Dumnezeu care, prin mărturia unor oameni în carne și oase, deschide inimile și îi primește în iubirea Sa', a scris el.
Suveranul pontif a îndemnat, de asemenea, la o 'examinare serioasă a conștiinței' pentru a evalua cât mai rămâne de făcut în favoarea celor săraci și a libertății lor.
'Atunci vom vedea că săracii devin ei înșiși un refugiu pentru ceilalți. Experiența sărăciei îi face deosebit de receptivi la o solidaritate reînnoită în fața provocărilor', a subliniat el.
Pentru a contracara această inerție, papa citează exemplul Sfântului Francisc de Assisi, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta opt sute de ani.
Papa amintește cum sfântul italian a ajuns să-și dea jos hainele pentru a îmbrăca zdrențele unui cerșetor din Roma și îndeamnă întreaga societate actuală 'să se pună în locul celor săraci și să-i asculte, în loc să vorbească doar despre ea însăși'. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
Mediul digital sporește indiferența față de cei săraci, afirmă papa Leon al XIV-lea

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Un fost șef de penitenciar din Damasc, condamnat la 60 de ani de închisoare pentru tortură
Un sirian, fost director al unei închisori din Damasc între 2005 și 2008, a fost condamnat la 60 de ani de închisoare în Statele Unite de către un tribunal federal pentru tortură, a anunțat joi Departamentul american al Justiției într-un comunicat, relatează AFP. Samir Ousman Alsheikh, care a condus închisoa
VIDEO SUA: Un avion F-16 s-a prăbușit, pilotul a reușit să se catapulteze
Un avion de vânătoare F-16 al armatei americane s-a prăbușit în statul Michigan, în nordul SUA, pilotul reușind să se catapulteze teafăr și nevătămat din aparat, a indicat joi armata, confirmând o informație publicată de media americane, transmite AFP. 'Un F-16 al Gărzii Naționale aeriene din Texas, alocat Escadrile
Epidemia de Ebola nu este sub control, avertizează Africa CDC
Focarul de Ebola din estul Republicii Democrate Congo (RDC) 'nu este sub control', a avertizat joi directorul general al agenției de sănătate a Uniunii Africane (Africa CDC), la o zi după ce OMS a observat 'semne încurajatoare', transmite AFP. RDC a declarat al 17-lea focar de Ebola la mijlocul lunii mai, cu câteva
Fiji declară HIV o criză națională pe fondul creșterii numărului de cazuri diagnosticate
Fiji a declarat HIV o criză națională, după ce numărul noilor cazuri diagnosticate a crescut cu 27%, anul trecut. Actuala situație amplifică temerile conform cărora o epidemie, care anterior era concentrată în rândul persoanelor consumatoare de droguri injectabile, se răspândește pe scară mai largă în acest stat insular din Oceanul Pacific, informează
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament 'îngrijorător' al AI
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvăluit noi incidente în care modelele sale de inteligență artificială (AI) s-au comportat într-un mod descris drept 'neașteptat sau îngrijorător' în timpul testelor - inclusiv modele care au făcut eforturi considerabile pentru a trișa -, transmite joi agenția de presă DPA. Un model de AI a &ic
SUA: Tânăr alb, șomer și cu prieteni online, profilul tipic al simpatizanților supremației albilor (studiu)
Bărbat alb tânăr, șomer sau cu venituri mici, religios și cu prietenii preferabil digitale este profilul majorității celor care simpatizează cu supremația albilor în Statele Unite, o ideologie de extremă dreaptă care consideră că rasa albă este superioară și urmărește crearea unei societăți omogene, scrie miercuri EFE, citând un studiu american recent.
Afganistan: Zeci de țări cer talibanilor să respecte drepturile femeilor
Patruzeci și trei de țări au lansat miercuri un apel de la ONU, cerând liderilor talibani 'să ridice imediat toate restricțiile față de drepturile femeilor și fetelor' în Afganistan, relatează AFP. Talibanii au celebrat luna trecut împlinirea a cinci ani de la revenirea lor la putere, marcată - potrivit ONU - prin 'restricții sufo
Cel puțin 60 de morți după prăbușirea unei mine de aur în Sudan
Cel puțin 60 de persoane au murit în urma prăbușirii unei mine de aur în statul Kordofan de Vest din Sudan, după cum au declarat miercuri mai multe surse pentru Reuters și AFP, în timp ce o organizație locală pentru drepturile omului a afirmat că alți mineri ar putea fi încă blocați în subteran. Grupul de monitorizare Kordofan Obs









