Un membru al echipajului vasului de croazieră MV Hondius, care a fost debarcat inițial în Tenerife, Spania, înainte să fie repatriat în Țările de Jos, a fost confirmat ca fiind un nou caz de infectare cu hantavirus, a anunțat vineri directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), relatează AFP.

'Țările de Jos au confirmat astăzi un nou caz de infectare la un membru al echipajului care a fost debarcat în Tenerife, repatriat apoi în Țările de Jos și se afla de atunci în carantină', a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Până în prezent, au fost înregistrate un număr total de 12 cazuri confirmate sau suspecte, dintre care trei decese.

Acel membru al echipajului, testat pozitiv cu hantavirus, de curând, în timp ce se afla în carantină în Țările de Jos, a fost spitalizat ca măsură de precauție, au dezvăluit vineri autoritățile sanitare olandeze.

'Virusul Anzi a fost detectat la o persoană care era în carantină în Țările de Jos. Pacientul a fost internat de atunci într-un spital ca măsură de precauție și a fost plasat în izolare', a transmis Institutul Național Olandez pentru Sănătate Publică și Mediu (RIVM).

Tot vineri, directorul OMS a adăugat că niciun nou deces nu a mai fost semnalat după 2 mai, data la care epidemia a fost anunțată în premieră de reprezentanții OMS.

'Continuăm să îndemnăm țările afectate să îi supravegheze cu atenție pe toți pasagerii și membrii echipajului pentru tot restul perioadei de carantină', a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

El a precizat că peste 600 de cazuri de contact continuă să fie monitorizate în 30 de țări și că 'un mic număr de cazuri de contact cu risc înalt' nu au fost încă localizate.

Plecat din Ushuaia, Argentina, pe 1 aprilie, vasul de croazieră MV Hondius, care a stârnit îngrijorare la nivel global din cauza unui focar de hantavirus la bordul său, și-a încheiat pe 18 mai călătoria în portul olandez Rotterdam, unde restul echipajului său a fost plasat în carantină.

Hantavirusul este un virus rar pentru care nu există deocamdată nici vaccin, nici tratament specific. Potrivit OMS, contagierea umană necesită un contact foarte apropiat.

Virusul Anzi, singurul hantavirus transmisibil între oameni, are însă o perioadă de incubație de mai multe săptămâni, ceea ce înseamnă că și alte cazuri ar putea să apară în viitor în rândul pasagerilor de pe acea navă, a avertizat OMS.

Peste 120 de pasageri au fost debarcați în Insulele Canare pe 10 mai, apoi repatriați în țările lor sau evacuați în Țările de Jos, statul sub pavilionul căruia a navigat vasul de croazieră MV Hondius. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)