Pacienții care necesită de urgență dializă sau endoscopii pot efectua aceste proceduri la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unitatea medicală reușind să înființeze două nouă linii de gardă, la secțiile Nefrologie și Gastroenterologie, ceea ce permite asigurarea permanentă a asistenței medicale de specialitate, efectuarea investigațiilor și inițierea tratamentului în orice moment, a declarat marți, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Popa.
Acesta a subliniat că atât dializa cât și o endoscopie efectuate la timp pot salva viața unui pacient.
'Acum avem și două linii de gardă noi, avem încă una la Gastroenterologie, am înființat o linie de gardă nouă de Gastroenterologie și o linie de gardă de Nefrologie. Lucrurile, în mod normal, așa, privite.... 'au mai făcut două linii de gardă', dar de fapt și de drept, realitatea este una cu totul și cu totul altfel. Când vorbim de nefrologie, toți știm că un pacient care necesită dializă și nu-i faci dializă, moare. Deci o să avem nefrolog tot timpul și o să putem iniția dializă tot timpul', a spus medicul Florin Popa.
Totodată, datorită noi linii de gardă de la Gastroenterologie, se va putea interveni rapid în cazul pacienților cu hemoragii digestive, dar și în alte situații de urgență.
'Partea de endoscopie și colonoscopie și nu atât colonoscopia, cât endoscopia digestivă superioară, la fel, poate să fie cu rol doar diagnostic, să vedem dacă avem o gastrică dacă avem un ulcer, dar de foarte multe ori în ultima perioadă poate salva viața, pentru că o hemoragie digestivă superioară poate fi oprită printr-o endoscopie și prin niște manevre de endoscopie minim invazive', a afirmat medicul Florin Popa.
Directorul medical al SJU Slatina a menționat că spitalul urmărește să asigure activitatea de endoscopie în regim continuu. 'Ei bine, am ajuns la nivelul în care să avem linie de gardă acoperită de gastroenterologie și odată cu deblocarea posturilor în sănătate, ne dorim să angajăm personal mediu în așa fel încât să putem face tură pe endoscopie în regim continuu. Este o muncă pe care o ducem de ceva timp. Am reușit să înființăm și aceste linii de gardă, am reușit să le și acoperim', a declarat dr. Florin Popa.
În prezent, SJU Slatina are 25 de linii de gardă pentru diferitele secții ale unității medicale, iar cele două linii de gardă noi de la Nefrologie și Gastroenterologie au fost înființate în luna septembrie.
Creșterea numărului medicilor de gardă este avută în vedere de conducerea SJU Slatina și pentru Unitatea de Primiri Urgențe, unde se urmărește ca noaptea și în zilele de sărbători legale activitatea să fie susținută de un al treilea medic de gardă, care să aibă rol de coordonare și suport.
'În viitorul apropiat sperăm să reușim să atragem suficienți medici la UPU, să avem și o linie de gardă de supraveghere, adică cumva să fie cel puțin noaptea și în zilele de sărbătoare, trei medici. Acum avem doi medici (pentru fiecare gardă n.r.), să fie și un al treilea medic, să fie un fel de coordonator al liniei de gardă, adică să coordoneze pacienții, să vadă triajul, să ajute fie la Urgențe minore, fie la Urgențe majore, unde se nevoie', a adăugat directorul medical al SJU Slatina.
Dr. Florin Popa a subliniat și că pentru acoperirea liniilor de gardă, conducerea unității medicale și personalul fac permanent eforturi.
'Sunt anumite secții care să știți că fac eforturi mari pentru a acoperi linia de gardă, pentru că la momentul actual gărzile sunt plătite așa cum sunt plătite, iar eforturile sunt susținute, Și chiar vreau să mulțumesc tuturor colegilor, pentru că sunt nopți întregi pe lună nedormite, în spital', a mai afirmat directorul medical de la SJU Slatina. AGERPRES / (A - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Olt: SJU Slatina poate efectua permanent dializă și endoscopie, cu noi linii de gardă la Nefrologie și Gastroenterologie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brăila: Tumoră de 10 kilograme - extirpată din abdomenul unui bărbat de 56 de ani de către medicii Spitalului Județean
O tumoră de 10 kilograme, care ocupa în totalitate partea dreaptă a abdomenului și deplasase mai multe organe vitale, a fost extirpată de medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila de la un pacient în vârstă de 56 de ani, au transmis, miercuri, reprezentanții unității medicale. P
Iași: Specialiștii discută despre impactul tehnologiei asupra sănătății mintale, la Zilele Institutului de Psihiatrie 'Socola'
Specialiști din țară și străinătate se întâlnesc în perioada 30 septembrie - 3 octombrie, la Iași, pentru a lua parte la manifestările organizate în cadrul Zilelor Institutului de Psihiatrie 'Socola', perioadă în care sunt organizate, sub genericul 'Sănătatea mintală în era digitală', conferinț
COPAC și UMF 'Carol Davila' lansează proiectul 'Laboratorul Inimii' de Ziua Mondială a Inimii
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice și Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, prin Centrul de Inovație și e-Health, au anunțat marți lansarea proiectului 'Laboratorul Inimii - un proiect de prevenție cardio-reno-metabolică în comunitate', în contextul în care bol
Brăila: Copil de 10 luni în stare critică din cauza unei tumori în intestin, salvat de chirurgii de la SCJU
Un copil în vârstă de 10 luni, ajuns în stare critică după o evoluție rapidă a unei afecțiuni intestinale, a fost salvat în urma unei intervenții chirurgicale de urgență care a durat patru ore, realizată de o echipă multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brăila, au anunțat, luni, reprezen
Stomatologia digitală și tratamentele minim invazive - teme centrale ale Congresului de specialitate de la București
Stomatologia digitală și tratamentele minim invazive vor fi temele centrale ale Congresului Colegiului Medicilor Stomatologi București și reuniunii European Society of Cosmetic Dentistry, care vor avea loc la București, în perioada 1 - 3 octombrie, și la care vor participa lectori din România și din străinătate. CMSB o
Beatrice Mahler: Expunerea cronică la hidrogen sulfurat - impact fiziologic și psihologic
Poluarea nu înseamnă doar un miros neplăcut sau o atmosferă apăsătoare, ci declanșează mecanisme biologice complexe care cresc riscul unor afecțiuni grave pulmonare, cardiovasculare și neuroendocrine, a atras atenția vineri medicul pneumolog Beatrice Mahler, cu ocazia Zilei Mondiale a Plămânului (25 septembrie). 'P
Miruță: Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație a statului față de oameni
Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux, ci o obligație firească a statului față de oameni, a declarat vineri ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a participat la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Militar din Sibiu. ''Am avut onoarea de a








