Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș ar putea deveni funcțional între sfârșitul lunii octombrie și mijlocul lunii noiembrie, aparatura medicală fiind deja livrată și aflată în faza de recepție și teste de siguranță.

'Acest moment, 31 august, a marcat finalul proiectului. Toate aparatele, mă refer aici de la angiografe, săli de operație, pompe de circulație, tot ceea ce înseamnă aparatură de înaltă performanță și aparatura simplă și inclusiv mobilierul medical este adus, toate circuitele sunt funcționale, toate aparatele, de la climatizare la gaze și fluide medicale, sunt pe loc. În momentul actual se face recepția, probele prin care noi vom dovedi că acestea sunt sigure pentru pacienți. O astfel de tranziție durează până la șase luni (...). Eu cred că undeva la sfârșit de octombrie, mijloc de noiembrie vom fi gata cu toate aparatele și tot ceea ce înseamnă un spital', a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Mureș, șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul IUBCvT Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu.

Acesta a subliniat că tranziția completă către noua clădire necesită timp, demontând speculațiile privind începerea imediată a operațiilor după recepția administrativă a obiectivului.

'Mulți au confundat cumva această recepție-inaugurare cu faptul că de a doua zi începem să operăm. Cred că trebuie să fii copil să-ți imaginezi acest lucru și nu este greu de imaginat că un spital nu se mută peste noapte ca și o piesă de mobilier. Când ne mutăm într-o casă nouă durează un pic de timp, vă dați seama, e vorba aici de viețile oamenilor. (...) De la a inaugura până la punerea în funcțiune a unui spital, fiind o unitate nouă, cere un pic de timp. Deci îi liniștesc pe toți cei care sunt îngrijorați că nu operăm încă acolo. Lucrurile sunt pe drumul cel bun', a declarat dr. Horațiu Suciu.

Proiectul, evaluat la peste 100 de milioane de euro, a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și este considerat o investiție strategică la nivel național.

'Noul Institut al Inimii din Târgu Mureș este un proiect de interes național, de aceea este și atât de valoros, pentru că el transcende limitele județului nostru și se adresează pacienților din întreaga țară și nu numai. Este un proiect emblematic pentru sistemul nostru de sănătate, într-un domeniu care - aici vorbim de bolile cardiovasculare -, în continuare reprezintă cauza numărul unu de mortalitate și morbiditate între români. (...) Unul din lucrurile pe care le simt că le-a făcut bine acest proiect este faptul că investițiile au urmat în sfârșit competența și performanța medicală', a evidențiat șeful secției.

În ceea ce privește costurile, dr. Suciu a punctat că suma este 'absolut rezonabilă, aș spune chiar puțin', în contextul în care 'dispar sutele de milioane de euro tot în sănătate, pe proiecte pe care le vedem sau nu le vedem'.

Finalizarea construcției la termenul limită de 31 august a reprezentat o provocare majoră pentru echipa de coordonare, a spus dr. Suciu, precizând că s-au confruntat cu numeroase obstacole birocratice și logistice pe parcursul implementării.

'Sunt extrem de bucuros că am reușit să aducem la final, în primul rând într-un ritm contracronometru, cu care fac o paranteză, noi suntem obișnuiți încă de la transplantul cardiac. (...) Acest proiect, pe parcurs, hai să spunem că a avut o dată de naștere, dar pe parcurs a murit de vreo cinci-șase ori și l-am resuscitat de vreo cinci-șase ori, l-am scos cu șocuri electrice, de multe ori', a mărturisit dr. Horațiu Suciu, adăugând că noul spital se ridică la standarde internaționale de vârf.

În prezent, a mai afirmat doctorul, activitatea chirurgicală se desfășoară normal în vechiul sediu al institutului, unde blocurile operatorii sunt complet renovate.

'Odată cu mutarea completă în noul centru medical, capacitatea de intervenție a institutului va crește semnificativ, urmând să deservească toate patologiile cardiovasculare, de la nou-născuți până la vârstnici. Spitalul dispune de patru săli de operație moderne, inclusiv o sală hibridă, dotate cu angiografe și pompe de circulație extracorporală de ultimă generație. Investiția va permite o creștere cu peste 50% a numărului de intervenții chirurgicale, transformând unitatea medicală dintr-un județ mic într-unul dintre cele mai relevante centre de referință din Europa de Est și Centrală', a mai arătat Suciu.

Potrivit medicului, în România se efectuează anual aproximativ 5.000 de operații cardiovasculare, dintr-un necesar estimat la circa 15.000 de intervenții pe an. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)