Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier.

'Reacția pe care am primit-o din partea colegilor mei eurodeputați vizavi de votul dat de Parlamentul României și de alegerea unui nou guvern este o reacție pozitivă. Colegii mei s-au bucurat să vadă că România are, într-un final, un nou executiv. Au constatat și numărul important de voturi obținut de acest nou executiv, din care fac parte și reprezentanții Partidului Social Democrat', a declarat Negrescu într-un briefing pentru jurnaliști români.

Întrebat dacă noul guvern este perceput ca un guvern PSD în cadrul grupului S&D, din care face parte, Negrescu a spus că este privit ca 'un guvern al soluției'.

'După cinci luni de blocaj, după ce au constatat că, din nefericire, nu s-a ajuns la o formulă consensuală între partidele politice, văd Partidul Social Democrat ca fiind formațiunea politică care a contribuit la identificarea unei soluții și înțeleg că noi am acceptat să avem în continuare un premier independent, cum și în trecut am fost constructivi și am acceptat un premier din partea PNL, deși câștigasem alegerile parlamentare', a explicat Negrescu, care este vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni (PES).

El a recunoscut, pe de altă parte, că a primit multe întrebări din partea colegilor eurodeputați, nu doar social-democrați, cu privire la faptul că PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier.

'Aici au existat cele mai multe întrebări, pentru că, de regulă, organizarea constituțională face ca primul partid să fie privilegiat în a încerca să formeze majorități, însă am constatat, și mă bucură lucrul acesta, că PSD, ca urmare a votului dat în Parlamentul României, este perceput ca fiind generatorul unei soluții', a adăugat Negrescu.

Întrebat cât de sustenabilă este actuala formulă de guvernare, el a răspuns că este foarte bine că s-a semnat un acord între partidele parlamentare și guvernul României și că este 'foarte important ca acel acord să fie respectat'.

'Din informațiile care au apărut în spațiul public, elementele prevăzute în acele acorduri sunt elemente care pot fi respectate de către Guvernul României. În același timp, așa cum a evocat și premierul în dezbaterea din Parlamentul României, urmează să mizeze foarte mult pe relansarea economică și protejarea grupurilor vulnerabile. Aceasta este direcția pe care și-a dorit-o PSD și mă bucur de schimbarea de direcție. Pentru mine, acest nou guvern, prin prisma programului de guvernare, schimbă direcția de acțiune guvernamentală de la o politică de austeritate spre o politică de relansare economică care cuprinde, de asemenea, măsuri de protecție pentru populație și pentru companiile mici și mijlocii', a afirmat Negrescu.

Întrebat dacă există riscul ca PSD să plătească electoral această venire la guvernare, el a răspuns că, 'dacă era să gândim într-o cheie electorală, nu ne asumam responsabilitatea'.

'Aici există diferența între Partidul Social Democrat și celelalte formațiuni politice, care au respins din start intrarea la guvernare sau formațiunea politică care a votat împotriva noului guvern, deși inițial spuneau că vor o soluție de compromis. În sensul acesta, cred că deja românii au remarcat cine dorește să-și asume responsabilitatea. Pentru noi nu este o soluție perfectă, dar este o soluție necesară. Este un guvern care are șase luni pentru a demonstra că este capabil să readucă România într-o zonă de echilibru', a apreciat eurodeputatul român.

El a recunoscut că situația nu este una simplă.

'Avem recesiune economică, avem o rată a deficitului de peste 60% din PIB, avem o scădere a consumului, o scădere a investițiilor străine, probleme pe zona de absorbție a fondurilor europene. Acestea sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm. Aceste lucruri, odată ce vor fi rezolvate, nu vor genera din start o relansare economică, însă vor pune România pe traiectoria corectă spre relansarea economică. Și dacă vom reuși lucru acesta, cred că oamenii vor înțelege că, de fapt, noi am făcut ceea ce trebuie, ne-am asumat guvernarea într-un moment dificil', a mai spus Negrescu. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)