Democrația din Statele Unite a cunoscut un declin semnificativ în ultimii ani, atingând cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de veac, a avertizat Institutul pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) în raportul său anual de marți. Raportul, intitulat 'Starea democrației la nivel mondial 2026: Democrația într-o eră a conflictelor', menționează, de asemenea, o deteriorare globală a statului de drept, informează EFE.
Aproape jumătate dintre cei 30 de indicatori utilizați pentru a măsura calitatea democrației se află la cel mai scăzut nivel de când IDEA a început să își publice raportul global în 1975, între care libertatea presei și a exprimării, accesul la justiție și independența sistemului judiciar.
'Cea mai gravă problemă este încercarea de a submina toate regulile de control asupra exercitării puterii', a explicat secretarul general al IDEA, Kevin Casas-Zamora, din Costa Rica, pentru EFE, într-un interviu telefonic. El a subliniat, însă, că independența judecătorilor este cea care 'susține' sistemul american.
Casas-Zamora consideră că ceea ce se întâmplă în Statele Unite sub președinția lui Donald Trump are o 'dimensiune internațională', deoarece 'atunci când nu iei în considerare faptul că puterea este limitată în propria țară, nu iei în considerare nici faptul că este limitată în acțiunile tale internaționale'.
Unsprezece ani consecutivi de declin democratic global
Raportul acestei organizații cu sediul la Stockholm subliniază că, pentru al unsprezecelea an consecutiv, mai multe țări au înregistrat mai degrabă un declin al calității democratice decât o îmbunătățire și că, în ultimii cinci ani, 57% au înregistrat o deteriorare a cel puțin unui indicator-cheie al performanței democratice.
Statul de drept este domeniul cu cele mai slabe cifre, 71 de țări având performanțe slabe, în timp ce independența sistemului judiciar a scăzut la cel mai de jos nivel din ultimele patru decenii, la fel ca libertatea de exprimare și a presei, precum și accesul la justiție. Luate împreună, acestea cresc riscul unor conflicte violente.
Casas-Zamora atribuie acest declin unei convergențe de provocări extrem de complexe, pe care le rezumă în cinci factori, începând cu fragmentarea internă a societăților democratice din cauza unor fenomene precum polarizarea politică și creșterea nivelului de inegalitate.
Corupția, percepția că democrațiile nu răspund cerințelor sociale privind probleme precum egalitatea și viteza și profunzimea schimbărilor economice și sociale care se produc, ceea ce duce la o tendință de a miza pe 'conduceri autoritare', contribuie, de asemenea, la declin.
Ultimul factor este că democrațiile occidentale 'și-au irosit credibilitatea în ultimul sfert de secol', cu exemple precum războiul din Irak, criza financiară și 'artificiile retorice' folosite în ceea ce privește 'încălcările drepturilor omului care sunt comise zilnic în Gaza'.
'Aceștia sunt factori foarte structurali, așa că este dificil să ne așteptăm ca aceste tendințe să se schimbe în curând', spune Casas-Zamora.
Regrese în Europa și o mai mare polarizare în America Latină
Raportul subliniază faptul că Europa continuă să fie regiunea cu cea mai bună performanță democratică, dar cu 'regrese tot mai mari', în special în ceea ce privește libertățile civile, accesul la justiție și alegerile credibile.
Scăderile s-au concentrat în țări precum Georgia, Rusia și Slovacia, în timp ce țări precum Polonia și Cehia au înregistrat progrese în ceea ce privește guvernanța democratică și responsabilitatea instituțională.
România se situează în prima jumătate a clasamentului global la capitolele Reprezentare, Drepturi și Statul de drept, cu scoruri moderate și tendințe de îmbunătățire față de raportul precedent. La capitolul Participare, România se află pe locul 100, fapt care indică un nivel mai scăzut de implicare civică prin comparație cu celelalte categorii, însă chiar și aici există o îmbunătățire față de raportul precedent.
Atât Africa, cât și Asia de Vest au înregistrat mai multe scăderi decât progrese, spre deosebire de regiunea Asiei de Est și cea a Pacificului.
În cazul Americii Latine, deși stabilitatea este în general menținută, IDEA avertizează că este regiunea cu cea mai mare polarizare din lume, cu alte probleme precum dezinformarea și pierderea încrederii în instituții.
Prezența tot mai mare a crimei organizate în întreaga regiune, care afectează țări în care acest fenomen era anterior necunoscut, constituie o altă provocare principală pentru America Latină.
Progrese în Polonia și în mai multe țări asiatice
IDEA evidențiază 'semnele încurajatoare' ale reînnoirii democratice în țări precum Bangladesh, Nepal, Polonia, Sri Lanka și Siria, deși 'progresul este fragil'.
'Poate cel mai interesant caz este cel din sudul Asiei, în țări precum Sri Lanka, Bangladesh și Nepal, ca urmare a revoltelor tinerilor, care sunt revolte ce au răsturnat guverne, dar au ridicat revendicări fundamental democratice', explică Casas-Zamora.
Fostul politician costarican recunoaște că, deși erodarea calității democratice la nivel global este îngrijorătoare și provine din factori structurali, 'trebuie să ne amintim întotdeauna că trăim într-o lume foarte volatilă și, în orice țară, tendința se poate schimba dintr-o clipă în alta'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Democrația din SUA, la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii (raport International IDEA)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chestiunile de securitate sunt o prioritate actuală, declară Volodimir Zelenski la lansarea inițiativei regionale 'Carpathian 8'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat vineri, la Ivano- Frankivsk, o nouă inițiativă regională la care participă opt state central și est-europene, printre care și România, în cadrul unui summit menit să promoveze cooperarea în domeniile comerțului și securității, transmite Reuters. La Summitul inaugural al Iniți
Volodimir Zelenski prezidează Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski prezidează vineri, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8' al țărilor din Europa Centrală, la care participă lideri din Austria, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia și Ungaria, informează EFE. Premierul
Procurorii britanici au depus o cerere oficială în SUA pentru extrădarea fraților Tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraților Andrew și Tristan Tate, în vederea judecării acestora pentru acuzații de viol și trafic de persoane în scopuri sexuale, relatează joi PA Media și dpa. Totuși, avocatul celor doi influenceri de pe rețelele de socializare a acuzat autoritățile britanice că nu au furn
Scăderi ale ratelor de vaccinare infantilă în mai multe țări din UE, inclusiv România (studiu)
După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii 1980, de la pandemia de COVID-19 vaccinarea copiilor dă semne de regres în mai multe țări din Europa, printre care România, existând riscul reapariției unor boli infecțioase, potrivit unui studiu publicat joi de jurnalul
Eurodeputații PNL văd elemente pozitive legate de securitate, relația cu Canada, bugetul UE sau reindustrializare în discursul șefei CE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații PNL identifică mai multe elemente pozitive în discursul de miercuri privind starea Uniunii al Ursulei von der Leyen, legate în principal de securitate, dezvoltarea relației cu Canada, bugetul multianual, reindustrializare, introducerea de restricții pentru minori pe rețelel
Dan Barna, despre discursul privind starea Uniunii: E timpul ca această Comisie să aibă rezultate și în dosarul de extindere
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul USR Dan Barna a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în ceea ce privește extinderea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit nicio garanție certă privind avansarea acestui proces în discursul ei privind prioritățile anuale și că a venit timpul ca aceas
Victor Negrescu: Mi-aș fi dorit ca România să fie menționată în discursul de astăzi privind starea Uniunii
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat miercuri, la Strasbourg, că și-ar fi dorit să audă în discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe referințe la provocările cu care se confruntă statele din estul Europei și Rom&aci
Daniel Buda: În maximum o lună vor fi deblocate exporturile de animale vaccinate către țările terțe
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European (PE), a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în maximum o lună, în urma discuțiilor purtate cu comisarul european Oliver Varhelyi, vor fi deblocate exporturile către țările terțe de animal









