Avioane ale Forțelor aeriene ale Turciei au luat parte săptămâna trecută la un exercițiu al Apărării aeriene și antirachetă integrate (IAMD) a NATO în spațiul aerian românesc, a informat duminică Ministerul Apărării al Turciei, transmite Anadolu.

Într-un comunicat publicat pe platforma turcă de social media NSosyal, ministerul afirmă că Forțele sale aeriene continuă să contribuie la apărarea integrată aeriană și antirachetă a NATO.

Exercițiul, care s-a desfășurat în ziua de 13 august, a implicat două avioane de luptă F-16, un avion E-7T de avertizare timpurie și control, precum și un avion KC-135R de realimentare în zbor.

Un exercițiu de antrenament de interceptare la viteză redusă a fost efectuat cu succes pentru prima dată în cadrul acestei activități, ce a fost întreprinsă în comun cu mijloace NATO. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)