Parteneriatul dintre România și SUA trebuie aprofundat, apărat și proiectat în viitor cu ambiție, fiind bazat pe o fundație durabilă de respect, admirație și țeluri comune care rămâne foarte relevantă astăzi, afirmă președintele român Nicușor Dan într-un articol de opinie pentru compania media americană Newsmax, cunoscută pentru orientarea sa conservatoare.
'Pe măsură ce SUA se apropie de cea de-a 250-a aniversare, merită să ne oprim, nu doar în America, ci și dincolo de frontierele sale, pentru a reflecta la ce a însemnat țara pentru lume și la ceea ce continuă să reprezinte prin puterea durabilă a conducerii americane și a președintelui Donald J. Trump. Această bornă nu este doar o simplă celebrare a istoriei americane: este un moment de a recunoaște legătura profundă și de durată, înrădăcinată în valori împărtășite, sacrificiu și aliniere strategică, cu țări precum a mea, România, care cred în libertate și oportunitate', afirmă președintele român în articolul de opinie publicat miercuri.
El arată că, 'pentru români, America nu a fost niciodată o putere distantă, ci un aliat puternic angajat în promovarea păcii și securității și în apărarea împotriva adversarilor noștri'.
Președintele României consideră că istoria furnizează baza cea mai solidă pentru aprofundarea parteneriatului româno-american și amintește de sprijinul american pentru lupta anticomunistă de după Al Doilea Război Mondial.
'Românii înțeleg acut importanța libertății - individuale, politice și economice. Convergența cu valorile americane se extinde la principii societale centrale: credință și familie, importanța unor frontiere sigure și primatul democrației și libertății', scrie Nicușor Dan.
El subliniază că România rămâne un partener strategic angajat al SUA 'în momente care cer atât hotărâre, cât și resurse'.
'Recent, România s-a remarcat oferindu-se să găzduiască capabilități militare americane, inclusiv o prezență substanțială a aeronavelor de transport C-130, care o depășește astăzi pe a oricărei alte țări europene', precizează președintele român, care reamintește de prezența trupelor române alături de cele americane pe teatrele de război din Irak și Afganistan.
'Acel angajament continuă prin creșterea cheltuielilor de apărare și achiziția unor sisteme militare americane avansate', mai spune Nicușor Dan, arătând că parteneriatul celor două țări se extinde și în zone care vor defini viitorul ambelor țări și al regiunii.
'România joacă un rol central în avansarea unui ecosistem strategic în Marea Neagră care să ancoreze pacea, stabilitatea și securitatea în regiune. Pentru a susține acest lucru, lucrăm activ la facilitarea unei prezențe întărite americane la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, inițiative comune în energie nucleară la Cernavodă, dezvoltarea cu furnizori americani de tehnologie a unor reactoare modulare mici și propusa construcție a unei fabrici de mari dimensiuni de inteligență artificială în Dobrogea', enumeră președintele român inițiativele româno-americane mai mult sau mai puțin concretizate.
Alte inițiative menționate de Nicușor Dan sunt 'modernizarea portului Constanța într-un hub regional mai eficient așteptat să joace un rol critic în reconstrucția Ucrainei, dezvoltarea comună de lanțuri de aprovizionare de minerale critice și avansarea Coridorului Vertical de Gaz și a proiectului Neptun Deep pentru a reduce dependența europeană de gazul rusesc'.
Președintele român evidențiază că, luate împreună, aceste eforturi reprezintă o convergență completă de priorități de securitate, economie, tehnologie și energetice.
'În acest context mai larg, o dimensiune adesea subapreciată merită o notă specială: leadershipul american impune un profund respect în rândul poporului român. În pofida divergențelor politice cu SUA, președinția americană continuă să rezoneze într-un mod profund la nivel global. În România, sprijinul popular pentru leadership-ul american, în mod special pentru președintele Trump, rămâne extrem de puternic, reflectând atât afinitatea istorică, precum și perspectiva împărtășită asupra provocărilor și priorităților de astăzi', mai transmite Nicușor Dan în articolul său de opinie.
Președintele Dan afirmă că românii vor sărbători împreună cu 'prietenii și partenerii americani' 250 de ani de la fondarea SUA și că 4 iulie 2026 'va fi un moment de reflecție, recunoștință și reafirmare'.
'La 250 de ani, povestea Americii continuă, pentru că urmează încă mari capitole. Din perspectiva României, o concluzie este clară: alianța dintre țările noastre este puternică, rezistentă și destinată să fie aprofundată în anii care urmează', își încheie Nicușor Dan articolul de opinie. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
SUA250/Nicușor Dan: Parteneriatul dintre țările noastre trebuie aprofundat, apărat și proiectat în viitor cu ambiție

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chestiunile de securitate sunt o prioritate actuală, declară Volodimir Zelenski la lansarea inițiativei regionale 'Carpathian 8'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat vineri, la Ivano- Frankivsk, o nouă inițiativă regională la care participă opt state central și est-europene, printre care și România, în cadrul unui summit menit să promoveze cooperarea în domeniile comerțului și securității, transmite Reuters. La Summitul inaugural al Iniți
Volodimir Zelenski prezidează Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski prezidează vineri, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8' al țărilor din Europa Centrală, la care participă lideri din Austria, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia și Ungaria, informează EFE. Premierul
Procurorii britanici au depus o cerere oficială în SUA pentru extrădarea fraților Tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraților Andrew și Tristan Tate, în vederea judecării acestora pentru acuzații de viol și trafic de persoane în scopuri sexuale, relatează joi PA Media și dpa. Totuși, avocatul celor doi influenceri de pe rețelele de socializare a acuzat autoritățile britanice că nu au furn
Scăderi ale ratelor de vaccinare infantilă în mai multe țări din UE, inclusiv România (studiu)
După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii 1980, de la pandemia de COVID-19 vaccinarea copiilor dă semne de regres în mai multe țări din Europa, printre care România, existând riscul reapariției unor boli infecțioase, potrivit unui studiu publicat joi de jurnalul
Eurodeputații PNL văd elemente pozitive legate de securitate, relația cu Canada, bugetul UE sau reindustrializare în discursul șefei CE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații PNL identifică mai multe elemente pozitive în discursul de miercuri privind starea Uniunii al Ursulei von der Leyen, legate în principal de securitate, dezvoltarea relației cu Canada, bugetul multianual, reindustrializare, introducerea de restricții pentru minori pe rețelel
Dan Barna, despre discursul privind starea Uniunii: E timpul ca această Comisie să aibă rezultate și în dosarul de extindere
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul USR Dan Barna a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în ceea ce privește extinderea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit nicio garanție certă privind avansarea acestui proces în discursul ei privind prioritățile anuale și că a venit timpul ca aceas
Victor Negrescu: Mi-aș fi dorit ca România să fie menționată în discursul de astăzi privind starea Uniunii
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat miercuri, la Strasbourg, că și-ar fi dorit să audă în discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe referințe la provocările cu care se confruntă statele din estul Europei și Rom&aci
Daniel Buda: În maximum o lună vor fi deblocate exporturile de animale vaccinate către țările terțe
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European (PE), a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în maximum o lună, în urma discuțiilor purtate cu comisarul european Oliver Varhelyi, vor fi deblocate exporturile către țările terțe de animal









