Parlamentul European, reunit în această săptămână în sesiune plenară la Strasbourg, va supune la vot joi o rezoluție care condamnă 'acțiunile provocatoare inacceptabile ale Rusiei' și incursiunile de drone în România, statele baltice și Finlanda, după o dezbatere desfășurată marți pe această temă.
Textul rezoluției, dat publicității miercuri, condamnă în mod explicit incidentul din 29 mai, când o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, provocând o explozie și rănirea a două persoane. Eurodeputații subliniază că a fost primul astfel de incident produs pe teritoriul unui stat membru al UE și NATO care a provocat victime ce au necesitat îngrijiri medicale și în urma căruia peste 70 de persoane au fost evacuate.
Potrivit documentului, repetatele incursiuni de drone și încălcări ale spațiului aerian al statelor membre ale UE nu reprezintă incidente izolate, ci fac parte dintr-o strategie mai amplă de intimidare desfășurată de Rusia împotriva Uniunii Europene și a aliaților săi.
Rezoluția reafirmă solidaritatea deplină cu România, Estonia, Finlanda, Letonia și Lituania, state ale căror teritorii, spații aeriene și infrastructuri critice au fost vizate de provocări hibride atribuite Rusiei. Parlamentul European solicită măsuri țintite la nivelul UE, inclusiv sprijin financiar dedicat pentru consolidarea protecției comunităților și infrastructurilor critice din regiunile de frontieră de pe flancul estic al Uniunii.
Eurodeputații cer, de asemenea, consolidarea urgentă a capacităților de detectare, bruiaj, interceptare și neutralizare a dronelor de-a lungul întregului flanc estic al Uniunii, de la regiunea arctică până la Marea Neagră, precum și organizarea unor exerciții comune între statele membre, instituțiile europene și NATO pentru testarea mecanismelor de reacție rapidă.
Documentul atrage atenția că actualele sisteme europene de detectare și apărare împotriva dronelor sunt insuficiente și evidențiază vulnerabilități atât în pregătirea militară, cât și în cea civilă, inclusiv incapacitatea unor sisteme radar de a identifica obiecte care zboară la altitudini reduse și deficiențe în sistemele de alertă și protecție a populației.
Rezoluția solicită, totodată, accelerarea construirii unei Uniuni Europene a Apărării, implementarea deplină a strategiei UE pentru Marea Neagră și înființarea unui centru european de excelență pentru războiul cu drone, în care experți ucraineni să împărtășească statelor membre experiența dobândită în războiul cu Rusia.
În plus, Parlamentul European cere aprofundarea cooperării cu Republica Moldova și Ucraina în domeniul securității și apărării, majorarea finanțării pentru Chișinău prin Facilitatea Europeană pentru Pace și integrarea expertizei ucrainene în dezvoltarea capacităților europene de contracarare a amenințărilor aeriene neconvenționale.
Deși, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și cu cadrul instituțional aplicabil, documentul are caracter politic și nu produce efecte juridice obligatorii, acesta reflectă poziția oficială a Parlamentului European și transmite un semnal politic semnificativ către Comisia Europeană, Consiliul și statele membre, în sprijinul analizării și eventualei consolidări a măsurilor de securitate și apărare.
Textul a fost inițiat de 79 de eurodeputați din grupurile PPE, S&D, ECR, Renew și Verzii, printre semnatari numărându-se și 14 eurodeputați români.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
PE votează joi o rezoluție privind incursiunile de drone în România, statele baltice și Finlanda

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chestiunile de securitate sunt o prioritate actuală, declară Volodimir Zelenski la lansarea inițiativei regionale 'Carpathian 8'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat vineri, la Ivano- Frankivsk, o nouă inițiativă regională la care participă opt state central și est-europene, printre care și România, în cadrul unui summit menit să promoveze cooperarea în domeniile comerțului și securității, transmite Reuters. La Summitul inaugural al Iniți
Volodimir Zelenski prezidează Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski prezidează vineri, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică 'Carpathian 8' al țărilor din Europa Centrală, la care participă lideri din Austria, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia și Ungaria, informează EFE. Premierul
Procurorii britanici au depus o cerere oficială în SUA pentru extrădarea fraților Tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraților Andrew și Tristan Tate, în vederea judecării acestora pentru acuzații de viol și trafic de persoane în scopuri sexuale, relatează joi PA Media și dpa. Totuși, avocatul celor doi influenceri de pe rețelele de socializare a acuzat autoritățile britanice că nu au furn
Scăderi ale ratelor de vaccinare infantilă în mai multe țări din UE, inclusiv România (studiu)
După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii 1980, de la pandemia de COVID-19 vaccinarea copiilor dă semne de regres în mai multe țări din Europa, printre care România, existând riscul reapariției unor boli infecțioase, potrivit unui studiu publicat joi de jurnalul
Eurodeputații PNL văd elemente pozitive legate de securitate, relația cu Canada, bugetul UE sau reindustrializare în discursul șefei CE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații PNL identifică mai multe elemente pozitive în discursul de miercuri privind starea Uniunii al Ursulei von der Leyen, legate în principal de securitate, dezvoltarea relației cu Canada, bugetul multianual, reindustrializare, introducerea de restricții pentru minori pe rețelel
Dan Barna, despre discursul privind starea Uniunii: E timpul ca această Comisie să aibă rezultate și în dosarul de extindere
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul USR Dan Barna a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în ceea ce privește extinderea, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit nicio garanție certă privind avansarea acestui proces în discursul ei privind prioritățile anuale și că a venit timpul ca aceas
Victor Negrescu: Mi-aș fi dorit ca România să fie menționată în discursul de astăzi privind starea Uniunii
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a declarat miercuri, la Strasbourg, că și-ar fi dorit să audă în discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe referințe la provocările cu care se confruntă statele din estul Europei și Rom&aci
Daniel Buda: În maximum o lună vor fi deblocate exporturile de animale vaccinate către țările terțe
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European (PE), a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în maximum o lună, în urma discuțiilor purtate cu comisarul european Oliver Varhelyi, vor fi deblocate exporturile către țările terțe de animal









