Măsurile de răspuns ale Rusiei la închiderea Consulatului General al Federației Ruse în România și la declararea consulului general Andrei Kosilin drept persona non grata nu vor întârzia să apară, a declarat vineri pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, 'agitația' din jurul dronei din România este necesară Occidentului pentru a distrage atenția de la uciderea copiilor din Starobelsk.

'Agitația stârnită de drona din România le servește pro-occidentalilor pentru a distrage atenția de la uciderea copiilor din Starobelsk de către Zelenski, comisă cu fonduri și sprijin din partea UE, precum și, după cum este deja evident, pentru a justifica închiderea consulatului general al Rusiei din Constanța', a subliniat diplomata.

Consulul general al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata, iar Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide, a anunțat vineri președintele Nicușor Dan, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

În noaptea de joi spre vineri, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate din imobil.

Potrivit MApN, toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.

România a informat aliații și pe secretarul general al Alianței Nord-Atlantice despre incident și a solicitat măsuri pentru accelerarea transferului de capabilități antidronă în țara noastră, după cum a informat vineri dimineața Ministerul Afacerilor Externe. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Citiţi şi:

*VIDEO LIVE UPDATE Galați: Dronă prăbușită pe un bloc; explozie și incendiu la un apartament de la etajul 10