Ministrul propus pentru portofoliul de la Sănătate, Alexandru Rogobete, a declarat marți că premierului interimar Ilie Bolojan îi este greu să înțeleagă un tabel macroeconomic și că macroeconomia, în general, n-a înțeles-o, 'drept dovadă că am ajuns unde am ajuns'.

Acesta a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, cum răspunde criticilor pe care i le-a adus Ilie Bolojan luni seară, despre faptul că nu există sumele necesare pentru spitale, cum este cel de la Floreasca, și despre ce s-a întâmplat în momentul în care a fost făcut bugetul pentru sănătate.

'Acum, îmi este greu să critic neapărat spusele domnului Bolojan. Nu cred că le-a spus din rea voință, ci din neștiință. Îi este greu să înțeleagă un tabel macroeconomic și macroeconomia, în general, n-a înțeles-o. Drept dovadă că am ajuns unde am ajuns. Punctual, Spitalul Floreasca, anul trecut, a avut o alocare inițială de 5,1 milioane, după care, la rectificarea din luna septembrie, am mai alocat încă 5 milioane. Așa a ajuns Spitalul Floreasca cu un buget executat în anul 2025 de 10 milioane. De ce nu i-am dat 10 milioane de la începutul acestui an? Pentru că bugetul Sănătății pe zona de urgență a fost redus cu peste 20%. Aduceți-vă aminte că singurul obiectiv al Guvernului Bolojan a fost reducerea deficitului cu orice preț. Acum plătim prețul', a spus Robogete .

Marți, Alexandru Rogobete a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament pentru funcția de ministru al Sănătății.

Au fost înregistrate 21 de voturi 'pentru', 8 voturi 'împotrivă' și două abțineri.

Premierul interimar Ilie Bolojan a susținut că, datorită măsurilor adoptate de Guvern, sistemul de sănătate se apropie de un echilibru în ceea ce privește finanțarea, dar a criticat modul în care au fost alcătuite bugetele pentru UPU Floreasca sau UPU Târgu Mureș, arătând că acestea nu aveau alocări suficiente.

'Este anormal să ai în 2025 alocare la Unitatea de Primiri Urgențe Floreasca de peste 10 milioane de lei, să constați la finalul anului că îți mai trebuie câteva milioane ca să închizi anul și în 2026 să propui sub 5 milioane de lei, adică jumătate din alocarea din 2025, care nici aceea nu a ajuns. Aceeași situație este și la UPU Târgu Mureș', a exemplificat Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* LIVE UPDATE Parlament/Marți - ultimele audieri în comisii ale miniștrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură

* LIVE UPDATE Parlament/ Comisii - audieri ale miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu