Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu.
Lucrările sunt conduse de președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, care a anunțat că și-au înregistrat prezența 323 de parlamentari din totalul de 464.
UPDATE ORA 14:57 VIDEO Parlament-învestire Guvern/ Niculescu: Avem ca urgențe rectificarea bugetară, adoptarea bugetului, siguranța energetică și închiderea PNRR
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat marți, în plenul reunit al Parlamentului, că în cazul în care va fi învestit, va începe de a doua zi să lucreze pentru rezolvarea urgențelor, respectiv rectificarea bugetară fără creșterea deficitului, adoptarea bugetului pe anul viitor, siguranța energetică pe perioada iernii și închiderea fără pierderi a PNRR.

Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 14:47 VIDEO Parlament - învestire Guvern/Niculescu: Vă propun un Guvern ce aduce investiții în țară, creează locuri de muncă și îi va apăra pe români
Premierul desemnat Luca Niculescu a transmis marți, în plenul reunit al Parlamentului, că România nu mai are timp de pierdut și de aceea propune un Guvern care aduce bani și investiții în țară, care creează locuri de muncă și care îi va apăra pe români.
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți, în plenul reunit al Parlamentului, că pensiile vor fi indexate în 2027, în limita traiectoriei de reducere a deficitului bugetar. El a anunțat, de asemenea, măsuri de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile afectate de costurile energiei.
ORA 14:07 Înaintea ședinței de plen, premierul desemnat și miniștrii propuși au discutat în biroul președintelui Camerei Deputaților.
Potrivit programului, Luca Niculescu are la dispoziție 30 de minute pentru prezentarea programului de guvernare și a listei Guvernului, în timp ce grupurile parlamentare au în total 40 de minute pentru dezbateri.
Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului pe programul și lista Guvernului va fi secret cu bile.
Pentru ca Guvernul să fie învestit este nevoie de votul favorabil a cel puțin 233 de parlamentari.
Anterior, miniștrii propuși au fost audiați în comisiile de specialitate și toți au primit avize favorabile. AGERPRES
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Parlament/ Comisii - audieri ale miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.










