Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a confirmat marți că Marius Lulea, unul dintre fondatorii partidului, nu mai este membru al AUR pentru că nu și-a plătit cotizația de mai mult de un an.

'Din câte am înțeles eu de la colegii de la Secretariatul general al partidului, că am întrebat și eu ieri (luni - n.r.) care este situația, se pare că domnia sa nu a plătit cotizația pentru o perioadă mai mare de un an și, din acest motiv, (...) nu mai este membru al partidului. Eu nu sunt cu excluderile, nu mă ocup cu asta. Înțeleg că este efectul unei prevederi statutare, care s-a aplicat și în cazul lui Marius Lulea', a precizat Peiu, la Parlament, într-o conferință de presă.

Senatorul AUR Cristina Dumitrescu a explicat că, în momentul în care cineva nu-și mai plătește cotizația, se consideră de drept că nu mai este membru.

'Nu avem obligația să-i anunțăm, din moment ce ei nu au mai plătit, fiind clar că ei nu își mai doresc să fie membri. Și atunci nu trebuie să fie anunțat cineva în momentul în care nu a mai plătit cotizația că nu mai este membru de drept', a arătat Cristina Dumitrescu. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)