PNL va decide dacă va susține învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu după ce va analiza propunerile acestuia pentru funcțiile de miniștri, a declarat marți deputatul Ionel Bogdan, purtător de cuvânt al PNL. El a reafirmat că liberalii nu vor forma un guvern împreună cu PSD.
'Am anunțat încă dinainte de consultări că Partidul Național Liberal va lua decizii interne abia după desemnare și după ce vom consulta cabinetul de miniștri, propunerile pe care premierul desemnat le va face. Și, ulterior, sigur, în interiorul partidului vom discuta, în organele statutare ale partidului ce este de făcut și cum vom proceda. Dacă colegii vor decide, atunci vom vota învestirea Guvernului. Dacă nu, nu. Dar până atunci trebuie să vedem cu ce propuneri vine domnul Niculescu și, în funcție de asta, vom lua deciziile care se impun', a declarat Ionel Bogdan la Parlament.
Întrebat dacă PNL mai ia în calcul participarea la guvernare și în ce condiții, deputatul liberal a arătat că nu dorește să se antepronunțe înainte de o discuție privind programul de guvernare, echipa de miniștri, componența Guvernului și majoritatea care ar urma să susțină cabinetul.
Ionel Bogdan a subliniat însă că PNL nu va forma un guvern împreună cu PSD.
'Cu certitudine nu vom forma un guvern împreună cu Partidul Social Democrat. Dacă Partidul Social Democrat face parte din guvern, atunci PNL va fi în opoziție'.
Potrivit acestuia, 'toate variantele sunt astăzi în discuție', o variantă de guvern tehnocrat 'fiind mai ușor de acceptat'.
'Vom vedea, după discuția pe care o vom avea cu domnul Niculescu. Repet - care sunt propunerile cu care vine, care este componența cabinetului și, sigur, liniile, măcar, ale programului de guvernare, astfel încât în interiorul Partidului Național Liberal să putem avea discuții pe ceva concret. (...) Este evident că pentru PNL o variantă de guvern, de miniștri tehnocrați, ar fi mult mai ușor digerabilă și mult mai ușor de acceptat de membrii PNL. Dar, sigur, vom vedea care vor fi propunerile și, în funcție de asta, vom lua deciziile care se impun. În eventualitatea în care vom avea un guvern cu componentă PSD, adică cum miniștrii asumați politic de Partidul Social Democrat, atunci sigur că opțiunile noastre se restrâng și discuțiile vor fi mai complicate în interiorul PNL pentru a putea da un vot unui astfel de cabinet', a transmis deputatul PNL. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Cameră/Ionel Bogdan: PNL decide susținerea Guvernului Niculescu după analizarea propunerilor de miniștri

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Daniel Zamfir (PSD): Un singur lucru este cert - nu vom da cec în alb lui Luca Niculescu
Social-democrații nu vor da 'un cec în alb' premierului desemnat Luca Niculescu, a declarat, marți, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. El a susținut că sunt 'foarte multe' măsuri propuse de PSD care ar putea fi trecute în programul Guvernului pe care urmează să îl alcătuiască Luca Niculescu. 'în p
Senat/ Comisia de constituționalitate cere amânarea depunerii raportului privind anchetarea întâlnirii dintre Tănăsescu și Bolojan
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis marți să ceară plenului prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a raportului în cazul anchetei privind întâlnirea dintre președintele CCR, Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan, care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere
Premierul desemnat Luca Niculescu: Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a subliniat marți că, în ultimii patru ani, cât timp a coordonat procesul de aderare a țării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 'partidele politice au reușit să susțină împreună un obiectiv important pentru România, dincolo de diferențele firești dintre ele', consens care 'a
Decretul privind desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu - publicat în Monitorul Oficial
Decretul privind desemnarea lui Luca Niculescu în calitatea de candidat la funcția de prim-ministru a fost publicat marți în Monitorul Oficial al României. 'Se desemnează domnul Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupr
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu
Președintele Nicușor Dan a semnat marți decretul privind desemnarea lui Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Luni seara, la finalul consultărilor avute cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, șeful statului a anunțat desemnarea lui Luca Niculescu &ic
Motreanu: Grindeanu ne oferă teatrul obișnuit - comedia revendicării funcției de prim-ministru
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, consideră că liderul PSD, Sorin Grindeanu, oferă din nou 'teatrul obișnuit', și anume 'comedia revendicării funcției de prim-ministru', susținând că acesta invocă dreptul partidului pe care îl conduce de a da premierul, iar, 'când vine momentul asumării, iese discret din distribuție'.
Simion: Nicușor Dan trebuie suspendat! Ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că le va trimite, marți, parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături necesar suspendării șefului statului. 'Nicușor Dan trebuie suspendat! Azi ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături. Scrieți-le și voi să semneze și să deblocăm țara', a scris marți Simion pe
Diana Șoșoacă anunță că S.O.S. România nu votează Guvernul Niculescu: România are nevoie de alegeri anticipate
Partidul S.O.S. România nu va vota Guvernul pe care îl va propune Luca Niculescu, a anunțat luni președinta formațiunii, Diana Iovanovici Șoșoacă, ea militând pentru alegeri anticipate. ''Partidul S.O.S. România anunță că parlamentarii săi nu vor acorda votul de învestitură unui Guvern condus de Luca Nicul









